Omagiu pentru Andi! Suporterii CFR Cluj, invitați să aprindă o lumânare pe stadionul din Gruia, în memoria tânărului care s-a stins din viață


Comunitatea suporterilor CFR Cluj este în doliu, după ce  Andi Siladi, un devotat fan al echipei s-a stins din viață mult prea devreme.

,,Meciul de astăzi este primul în care nu ne bucurăm de încurajările lui Andi, de motivația pe care ne-o transmitea, chiar și de la distanță, el fiind plecat la muncă în Viena. Înainte de fiecare meci ne îndemna să cântăm și să ne bucurăm tot timpul de echipa pe care o susținem și de culorile pe care le purtăm în suflet.

Este greu să descriem ce simțim în aceste momente, dar ce putem spune, este că astăzi vom cânta și pentru tine, Andi, pentru ca de acolo de unde ești să auzi tare și limpede glasurile fiecăruia dintre noi. Pe această cale îndemnăm toți frânarii să ne adunăm în jurul echipei ca un scut, pentru un țel comun, și anume, să aducem Cupa României înapoi în Gruia, așa cum și Andi își dorea!”, au transmis cei de la Peluza Vișinie.

Suporterii sunt invitați să aprindă o lumânare sau să aducă o floare la stadion, în memoria acestuia. 

,,Toți cei care l-ați cunoscut sau nu pe acesta, puteți să aprindeți o lumânare, să depuneți o floare sau să vă luați rămas bun, lângă poza care va fi așezată pe tot parcusul zilei lângă graffiti-ul de la tribuna 1. Cu siguranță s-ar bucura să vadă cât de mult a fost de iubit de toată suflarea CFR-istă și de faptul că lasă în urmă o familie unită.”, au transmis fanii echipei din Gruia.

Aceștia menționează că prețul unui bilet pentru meciul din această seară este de 10 RON, indiferent că e vorba de T2, T1 sau peluză. 

CFR Cluj va primi vizita celor de la Farul, joi, 24 aprilie, de la ora 20:30, în semifinalele Cupei României.

Comentarii Facebook