O nouă campanie de donare de sânge, organizată la Cluj Arena! Campania „Avem același sânge” ajunge în Cluj pe 21 iulie 2023


Campania națională de donare de sânge „Avem același sânge”, lansată de Digi 24, împreună cu Centrele de transfuzii din țară, ajunge în municipiul Cluj-Napoca vineri, pe 21 iulie 2023.

Scopul campaniei este acela de a spori gradul de conștientizare a populației cu privire la nevoia permanentă de sânge și de componente sanguine, de a crește numărul de donatori de sânge, dar și de a evidenția importanța donării de sânge.

Campania include și o acțiune propriu-zisă de donare ce va avea loc vineri, 21 iulie 2023, în intervalul orar 08.00-15.00, la Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, care a fost dotat corespunzător derulării acestei activități.

Peste 3.000 de români au fost donatori pentru viață în cadrul proiectului care se va desfășura pe tot parcursul acestui an. Până acum, campania „Avem același sânge” a ajuns în 16 județe.

Pe 21 iulie 2023, campania „Avem același sânge” ajunge în municipiul Constanța, şi în municipiul Cluj-Napoca. Acțiunile vor fi organizate cu ajutorul personalului medical de la Centrele de Transfuzie.

beneficiile donatorului.jpeg

Comentarii Facebook