Duminica 14 Decembrie

O mămică din Cluj-Napoca cere disperată semafor la o trecere de pietoni periculoasă: „Era să fim loviți de trei ori, cu copilul în brațe!”

Pietonii, în pericol pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj! O mamă cere autorităților montarea unui semafor după momente de groază

O clujeancă a transmis o sesizare emoționantă către autorități, cerând de urgență semaforizarea trecerii de pietoni de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Tebei, după ce a fost la un pas de tragedie. Femeia spune că este a treia oară când o mașină este cât pe ce să o lovească, deși se afla pe trecerea de pietoni, cu copilul în brațe.

„Este a treia oară când sunt pe trecerea de pietoni cu copilul în brațe și era să ne lovească o mașină. Se circulă cu o viteză extraordinar de mare, mașinile nu opresc la trecere. Nu ne mai simțim în siguranță”, a scris femeia în sesizarea transmisă autorităților locale.

Potrivit locuitorilor din zonă, șoferii circulă frecvent cu viteză mare, iar trecerea de pietoni nu beneficiază de suficiente elemente de vizibilitate. Mulți pietoni afirmă că au avut nevoie să fugă de pe trecere pentru a evita accidente.

Cetățenii cer montarea unui semafor cu buton sau a unor limitatoare de viteză, pentru a evita o tragedie iminentă. Situația a fost semnalată în repetate rânduri către Primăria Cluj-Napoca și Poliția Rutieră.

Autoritățile, presate să acționeze rapid

Clujenii din cartierul Grigorescu cer intervenția rapidă a autorităților, în contextul în care bulevardul este una dintre cele mai circulate artere din oraș. O simplă traversare devine un risc, mai ales pentru părinți și copii.

„Nu vrem să se ia măsuri după ce se întâmplă o nenorocire”, a transmis femeia în sesizarea sa.

Comentarii Facebook