O cabană din Cluj a fost mistuită de foc în această dimineață: Pompierii s-au luptat cu flăcările care au dus la pagube materiale serioase
În această dimineață a avut loc un incendiu devastator în localitatea Gârbă, unde o cabană a fost cuprinsă de flăcări, declanșând o intervenție de urgență a pompierilor. La fața locului au fost mobilizați pompierii din cadrul Gărzii Aghireșu, care au acționat prompt pentru stingerea incendiului și limitarea pagubelor.
Flăcări vizibile de la distantă
Apelul la 112 a fost făcut în primele ore ale dimineții, iar o autospecială de stingere a fost trimisă imediat la fața locului, iar la sosirea echipajului, incendiul se manifesta generalizat, cuprinzând întreaga cabană.
Construcția, realizată pe structură din lemn, avea o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, ceea ce a favorizat propagarea rapidă a focului. Flăcările amenințau să se extindă, existând riscul ca incendiul să afecteze zona din jur.
Intervenție rapidă, focul a fost ținut sub control. Nu s-au înregistrat victime, dar pagubele au fost semnificative
Datorită intervenției eficiente a pompierilor, incendiul a fost stins în scurt timp, înainte ca acesta să se extindă dincolo de limitele în care a fost găsit. Echipajul operativ a reușit să limiteze focul, prevenind astfel producerea unor pagube și mai mari.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar nicio persoană nu a solicitat consult medical în urma acestui eveniment. Cabană a suferit însă pagube materiale semnificative, fiind afectată în totalitate de incendiu.
0 Comentarii