O alee din Cluj-Napoca s-a transformat într-o capcană pentru pietoni: „Nu vezi pe unde calci”


Pe Aleea Retezat nr. 3 din Cluj-Napoca, o porțiune de drum care urcă în pantă a devenit un pericol real pentru trecători. 

Pietonii reclamă faptul că iluminatul stradal este inexistent pe o porțiune a aleii, iar terenul denivelat, cu trepte și pante abrupte, face deplasarea extrem de riscantă, mai ales pe timp de noapte.

„Este complet întuneric, nu vezi pe unde calci. Aleea are trepte și denivelări, iar cine nu cunoaște zona se poate accidenta ușor. Cerem Primăriei să monteze felinare suplimentare și să reamenajeze aleea. Noaptea, este imposibil să te orientezi fără lanternă”, a transmis un locuitor din zonă.

Aceștia cer monarea unor stâlpi de iluminat, având în vedere că problema persistă de mai mult timp și că nu a fost rezolvată în ciuda mai multor sesizări anterioare.


Comentarii Facebook