Duminica 11 Aprilie

Noua Dreapta l-a comemorat la Cluj pe Avram Iancu! Nu au lipsit discursurile extremiste - FOTO si VIDEO


Circa 20 de membri ai organizatiei Noua Dreapta l-au comemorat la Cluj pe Avram Iancu in piata cu acelasi nume. Manifestarea a inceput la ora 20.00 si nu au lipsit discursurile nationaliste si extremiste.

Reprezentantii organizatiei au aprins torte si s-au rugat. Liderii Noua Dreapta au tinut discursuri in care au condamnat incidentul extremist de la Miercurea Ciuc, unde o papusa care il reprezenta pe Avram Iancu a fost spanzurata.

Coordonatorul filialelor Noua Dreapta din Nord-Vestul tarii, Daniel Bran, a condamnat gestul extremist al lui Csibi Barna.

"Avram Iancu a fost o oaza de demnitate in perioada in care a aparut. El a fost printre putinii romani care au avut coloana vertebrala nealterata de catre presiunile exterioare, cum au fost revolutionarii maghiari, care spre deosebire de Avram Iancu au avut si alte interese pe langa cele nationale. Avram Iancu si revolutionarii au luptat pentru bunastarea intregii populatii a Transilvaniei. Nu a fost o lupta doar pentru romanii din Transilvania, ci pentru intreaga populatie, incluzandu-i pe maghiari, pe evrei, pe nemti, pe sasi si pe svabi.

Oricine ar zice ca a fost un criminal asa cum s-a intamplat la Miercurea Ciuc insemna ca nu stie istorie si nu are habar de nimic. Imi pare rau pentru evenimentele de acolo si sper ca autoritatile sa ia masurile legale pentru a-i sanctiona pe cei responsabili
", a declarat Daniel Bran.

Pe langa discursurile tinute de reprezentantii Noua Dreapta, au fost si cativa clujeni care au dorit sa vorbeasca si au dat frau extremismului.


"E un moment de sfidare a fiintei noastre si a acestui barbat al Ardealului care ne-a invatat sa ne respectam identitatea si fiinta. Pe 15 martie, cu ajutorul celor care conduc destinele tarii, astia sfideaza tot ce este romanesc: limba, cultura si civilizatia romana si pamantul acesta din care isi trag existenta. Ei trebuie sa stie ca nu am incetat sa existam si ca vom fi vesnic aici. Eminescu, Avram Iancu si Mihai Viteazu si toti parintii nostri din parinti au stropit cu sange acest pamant pe care trebuie sa-l aparam in fata hoardelor hunoide, chiar daca sunt in Guvernul Romaniei si in toate prefecturile cu sprijinul domnului Bokolozsvar de Rachitele si a domnului din al treilea esalon al PCR, Traian Basescu", a spus unul dintre cei care au vorbit.

 

Comemorarea s-a incheiat in jurul orei 21.00. Noua Dreapta va organiza sambata, 19 martie, si un mars de pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor pana in Piata Avram Iancu.\

 

Citeste si...

Avram Iancu, spanzurat la Miercurea Ciuc de liderul gruparii extremiste Garda Maghiara! - VIDEO

Csibi Barna este functionar la Directia de Finante Harghita: "E dreptul meu constitutional sa protestez!"

Nepoata lui Avram Iancu traieste la Cluj: "Avramut nu a fost nebun, ci depresiv" - VIDEO

Comentarii Facebook