Noua Dreapta a protestat la Cluj fata de regionalizarea Romaniei - VIDEO - Galerie FOTO


Aproape 100 de membri ai organizatiei Noua Dreapta au protestat in centrul municipiului Cluj-Napoca fata de regionalizarea Romaniei. Tinerii au spus ca nu sunt de acord cu solicitarea alesilor maghiari din Secuime ca in Harghita, Covasna si Mures limba maghiara sa fie folosita in institutiile satului.

Protestul celor de la Noua Dreapta a inceput la monumentul Memorandistilor, de pe Bulevardul Eroilor, si a continuat pana in Piata Avram Iancu. Ei au sarbatorit implinirea a 161 de ani de la Revolutia de la 1848 si au cantat, dar au scandat si lozinci impotriva regionalizarii.

"Harghita, Covasna - Pamant Romanesc", "Romania e a noastra!", "Regionalizarea, primul pas spre dezmembrare", sau "Romania este stat national, suveran, independent, unitar si indivizibil", au fost cateva dintre lozincile scandate de protestatari.

Participantii la manifestare au depus si coroane de flori la monumentul lui Avram Iancu, unde au stat pana in jurul orei 13.30 si au rostit discursuri si au scandat lozinci.

Manifestarea precede evenimentul de luni, 15 martie, cand UDMR va sarbatori Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. La Cluj manifestarile vor incepe de la catedrala Sfantul Mihail si va continua cu depuneri de coroane pe strada Avram Iancu, la fostul hotel Biasini.

Comentarii Facebook