Vineri 5 Iunie

Motocicliștii clujeni livrează medicamente celor aflați la nevoie


100 de motocicliști din Comunitatea Moto Cluj vin în sprijinul inițiativei Vă ajutăm din Cluj. Aceștia vor livra medicamente clujenilor în vârstă de peste 65 de ani, celor cu boli cronice sau în imposibilitate de deplasare, care apelează la numărul unic 0364.406.517.

Cum s-a conturat colaborarea? 

Timotei Câmpean, coordonatorul proiectului #MotoVountar, explică cum a prins viață colaborarea cu Vă ajutăm din Cluj: „Trebuie să ne gândim cu toții la modul practic prin care îi putem ajuta pe alții acum. E adevărat că uneori asta pretinde sacrificii mai ales în situații de criză că aceasta, dar, ca motociclist, eram opimist că în Comunitatea Moto Cluj voi găși oameni gata să se implice. 

Spre surprinderea mea, în primele 24 de ore aveam pe listă peste 120 de motocicliști voluntari, gata să își asume misiunea distribuției de medicamente pe cheltuiala lor de transport. Imediat am început împreună cu coordonatorii Vă Ajutăm Din Cluj să personalizăm procedurile de siguranță la contaminare, astfel încât să îi protejăm pe cei cărora le livrăm și pe noi, prin reguli extrem de stricte.” 

Am avut deja două traininguri cu voluntarii pe motocicletă și suntem absolut încântați de seriozitatea, implicarea și dăruirea lor”, adaugă Carmen Țurcanu, coordonator voluntari medicamente în cadrul Vă ajutăm din Cluj. 

Ce spun câțiva dintre voluntarii care au făcut deja livrări pe două roți? 

Fábián Kristóf descrie prima sa livrare: ”Am ridicat de la coordonator vesta și echipamentul de protecție (mănuși, mască, dezinfectant). Am pornit spre punctul de ridicare a pachetului. Am încărcat în cutiile motocicletei medicamentele, dar și alimente. Odată ajuns la destinația din sat Ciumăfaia, județul Cluj, familia care aștepta pachetul a fost foarte încântată că am ajuns cu bine. M-au așteptat așezând în fața porții niște cutii în care am putut să descarc totul fără să am contact direct cu aceștia. De peste gard, mi-au mulțumit și ne-am făcut cu mâna bucuroși”. 

Rares David Pascu: ”În urma pregătirilor noastre pentru această acțiune sunt și mai conștient de riscurile implicate, dar nu mi-a scăzut entuziasmul pentru acțiunea în sine. Că motociclist, îți asumi prin definiție un risc posibil. Mă bucur că fac parte dintr-o comunitate moto activă, bine coordonată și că sunt implicat în acest proiect. De asemenea, mă motivează faptul că îi ajut pe cei care respectă îndemnul de a stă acasă. Așadar, #StatiACASA, venim noi!”. 

Pentru cei din Comunitatea Moto Cluj nu este prima dată când se implică activ în problemele comunității, ei organizând diferite campanii de conștientizare în trafic și promovare a mobilității (Campania regională „Atenție la motocicliști”, cursuri de prim ajutor), acțiuni umanitare (Cursa anuală de strângere de fonduri pentru cei cu afecțiuni ale prostatei „The Distinguished Gentlemans Ride”, distribuire alimente unor familii nevoiașe), expoziții moto pentru publicul larg (Expoziția anuală „Moto Retro Cluj”). 

Reamintim numărul call center-ului Vă ajutăm din Cluj: 0364.406.517. 

Comentarii Facebook