Momente de panică în trenul care circula pe ruta Cluj - Vișeu. Ce a pățit un tânăr: „A început să iasă fum gros din încărcătoare”
Un clujean a testat pe propria piele, sau mai bine spus pe propriul încărcător de telefon, modul în care „funcționează” prizele din trenurile CFR Călători.
De această dată este vorba despre trenul Regio 4116 (Cluj - Vișeu de Jos). „La mine și unui prieten au început să iasă fum gros din încărcătoare, cel mai probabil s-au stricat”, s-a plâns tânărul, reușind să atragă mai multe mesaje de compătimire din partea altor pățiți.
„Unui prieten i s-a ars încărcătorul de la MacBook”, a scris un alt clujean. „Și mie mi s-a ars un încărcător de telefon de la o priză din tren”, a fost o altă părere.
Alți internauți sfătuiesc pe toată lumea să nu folosească sub nicio formă prizele din trenuri, dacă nu vor să aibă surprize neplăcute. Alții îl îndeamnă pe tânăr să facă plângere la „toate organele competente”, cu toate că recenziile negative la adresa CFR Călători sunt ceva banal.
„Caută să faci la toate „organele competente”, că altfel e ca și cum te-ar bate unu și în loc să te duci la poliție te-ai duce la mă-sa sau la familia lui”, „Nu folosiți prizele din NICI un tren. Acum câțiva ani un controlor mi-a spus "aveți grijă cu prizele, am văzut câteva incidente", l-am crezut pe cuvânt, nu am de gând să experimentez să mă conving. Există powerbankuri compacte și performante, nu că ar fi prea greu să-ți încarci telefonul dinainte cu puțină planificare”, au fost alte mesaje.
Așadar, cei care călătoresc cu trenurile din România, în special cel care duce spre Vișeu de Jos, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a folosi prizele din vagoane, dacă e să ascultăm aceste sfaturi prețioase.

3 Comentarii