Sambata 19 Octombrie

Minune la Ciurila în cazul copilului de 2 ani DISPĂRUT

 

Satul Șutu, comuna Ciurila, a fost împânzit de echipe de căutare de vineri seara și până sâmbătă dimineața.

 

Autoritățile, Primăria, Poliția și Jandarmii, au realizat un centru de comandă, iar căutările au dat roade. Copilul a fost găsit sâmbătă dimineața, la ora 10.10.

 

Copilul a fost găsit la marginea satului. Este sănătos și vorbește”, a declarat, în exclusivitate pentru Știri de Cluj, primarul comunei Ciurila, Popa Cristinel. 

--------------------

 

UPDATE

 

L-am găsit pe un câmp la aproximativ 1 kilometru de casă. Era pur și simplu pe câmp. L-a văzut un voluntar și a dat alarma. Unul dintre câinii de urmă ne-a dus aproape de copil. Din cauza numărului mare de oameni, în cursul nopții, câinele de urmă ne-a indicat un areal în care poate fi găsit copilul. De dimineață am reluat căutările în zona indicată de câine și la un moment dat, unul dintre voluntari l-a văzut pe copil. Era în plin câmp la o distanță de trei-patru kilometri de casă. Copilul este bine. A fost consultat de medicii de la SMURD și în afară de o sperietură, nu are nimic”, a spus șeful IPJ Cluj, Constantin Ilea, care a participat la căutari.

 

L-a găsit un voluntar, Buzdugan Gabriel, de la organizația CERT, la circa un kilometru din centrul satului în câmp deschis. Copilul este sănătos. Au fost căutări de noapte cu elicopterul, iar în teren au fost multe persoane. Pur și simplu a ieșit din curte, în timp ce mama lui muncea la ceva, a mers pe un drum asfaltat circa un kilometru și a intrat pe un câmp, unde a fost găsit”, a spus și primarul comunei. 

Comentarii Facebook