Marti 11 Mai

Minorii care și-au bătut propriul prieten în Mărăști, condamnați de judecători. Ce pedepse au primit



Un clip devenit viral la sfârșitul verii trecute pe Facebook îi avea în prim plan pe doi tineri, ambii minori, care îl băteau cu sălbăticie pe un așa-zis amic al lor.

Incidentul a avut loc în luna august a anului trecut, iar în urma cercetărilor efectuate de polițiști, cei doi agresori au fost reținuți și încarcerați la Penitenciarul Gherla.

Bătăușii, ambii în vârstă de 17 ani, au fost judecati pentru tentativa de omor si distrugere, Tribunalul Cluj a respingând cererea de incadrare la infractiunea de lovire.

În data de 13 ianuarie 2017, magistratii clujeni au stabilit pedeapsa pentru vinovati.

Iată ce scrie în sentința Tribunalului Cluj:

Aplică inculpaţilor minori Sabo Cristian si Lucian Varadi, ambii aflaţi actualmente în Penitenciarul Gherla, măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de doi ani pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi distrugere, Se menţine măsura arestării preventive a celor doi inculpaţi. Scade din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ aplicată celor doi inculpaţi, perioada reţinerii şi arestului preventiv din 30.08.2016 la zi. Constată că prejudiciul material cauzat de inculpatul Sabo Cristian Alexandru (contravaloarea telefoanelor distruse) a fost recuperat integral iar prejudiciul material cauzat de inculpatul Varadi Lucian Attila (contravaloarea ochelarilor distruşi) a fost recuperat până la concurenţa sumei de 400 lei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de parte civilă Muresan Alexandru Mugurel, sens în care obligă pe inculpatul minor Varadi Lucian în solidar cu părţile responsabile civilmente Varadi Csaba şi Varadi Nicoleta să plătească acestuia suma de 410 lei despăgubiri civile şi pe cei doi inculpaţi în solidar, şi în solidar fiecare dintre ei cu părţile responsabile civilmente, să plătească părţii civile cu titlu de daune morale, suma de 1.500 euro sau echivalentul în lei la data plăţii. Obligă pe fiecare dintre inculpaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 400 lei”.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.

 

 

Citește AICI mai multe detalii despre caz.

Comentarii Facebook