Ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi, la Cluj: Sper să mai deblocăm 2.500 de posturi în sistemul sanitar


Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat luni la Cluj că speră să deblocheze aproximativ 2.500 de posturi în sistemul sanitar, la nivel naţional, în urma unei noi evaluări făcute de FMI.


Ministrul Sănătăţii a mai spus că problema deblocării posturilor nu este una care ţine de Legea sănătăţii, ci de economia naţională şi de condiţionalităţile pe care România le are cu instituţiile financiare internaţionale.

"Legea sănătăţii are o perioadă minimă de implementare de doi ani, între 2013-2014. Problema deblocării posturilor nu este una care ţine de lege, ci de economia naţională şi de condiţionalităţile pe care le avem cu instituţiile financiare internaţionale. Sunt 45.000 de posturi vacante în sistemul de sănătate, 21.000 s-au vacantat după blocarea posturilor în 2009. Nevoia strict necesară, acută, este de 3.000 de posturi. Am deblocat până acum 500, sper să mai deblocăm 2.500", a spus Cepoi.

La eveniment au fost prezenţi medici, directori de spitale, farmacişti, medici de familie, dar şi directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Cluj, Emilia Groza, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, Dorina Duma, reprezentanţi ai sindicatului Sanitas şi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan.

Comentarii Facebook