Mașinile au pus stăpânire pe străzile pietonale din Cluj-Napoca. Clujenii se tem pentru viața lor: „Pietonii nu mai au unde să treacă în siguranță” VIDEO


Situația alarmantă de pe străzile pietonale Kogălniceanu și Universității, unde, în locul liniștii și siguranței pentru trecători, domnește acum haosul rutier, continuă! 

Un clujean a declarat pentru ȘTIRI DE CLUJ că pe străzile pietonale Kogălniceanu și Universității, mașinile își fac de cap, iar autoritățile nu fac nimic. 

1000022725dsd.jpg

„Pe zi ce trece, cu acceptul poliției locale și al autorităților, intră din ce în ce mai multe mașini. 

Lângă Biserica Reformată se parchează, pe lângă trece un șir de mașini, iar pietonii nu mai au unde să treacă în siguranță. Sunt forțați să se strecoare pe un culoar îngust, deși strada este pietonală”, a transmis clujeanul. 

Mai mult, acesta a amintit de faptul că străzile Kogălniceanu și Universității, declarate zone pietonale și de promenadă, ar trebui să fie destinate exclusiv traficului pietonal și activităților culturale. 

Mașinile au pus stăpânire pe străzile pietonale din Cluj-Napoca. Clujenii se tem pentru viața lor

În realitate însă, mașinile reușesc să pătrundă zilnic în zonă, fie pentru parcare, fie pentru traversare, punând în pericol siguranța trecătorilor.

Amintim că locuitorii și părinții care își duc copiii la școală se plâng că, deși strada ar trebui să fie pietonală, autoturismele circulă nestingherite, inclusiv în intervalele de vârf, când pe trotuare se află zeci de copii.

1000022725dsd.jpg

„Pietonală cu coloană de mașini pe Kogălniceanu. Nu înțeleg, e pietonală doar în anumite intervale orare? Dimineața, când se plimbă cei mai mulți copii pe stradă, nu e pietonală? Ce-ar fi ca toți cei care duc copilul la școală să intre? Facem ambuteiaj pe pietonală?”, a transmis un părinte. 

Strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca, „pietonală” pentru mașini! Părinții clujeni se tem pentru siguranța celor mici

Oamenii reclamă că Poliția Locală, aflată la doar câteva zeci de metri distanță – în zona Baba Novac –, nu intervine pentru a controla accesul auto. 

„Poliția Locală e la 50 m de Kogălniceanu, la Baba Novac, dar sunt de decor, pentru că nimeni nu verifică cine are dreptul să intre și cine nu. Vreți zone școlare mai sigure? Interziceți pe bune accesul auto! Așa va merge lumea cu transportul comun și autobuze școlare, altfel transformăm un loc ce ar trebui să fie sigur pentru copii într-unul cu pericole”, se mai arată în mesaj. 

Comentarii Facebook