Mașini parcate haotic în buricul Clujului blochează trotuarele: O zonă centrală devine parcare improvizată pentru cei care vor să scape de taxă
Strada Virgil Fulicea, una dintre arterele care duc direct în zona pietonală a Pieței Muzeului din Cluj-Napoca, s-a transformat într-un adevărat obstacol pentru pietoni
Deși semnele de circulație indică clar oprirea interzisă, realitatea din teren arată altfel: până la patru mașini parcate haotic, în două rânduri, blochează aproape constant accesul spre una dintre cele mai circulate zone turistice ale orașului.
Lipsa unor locuri de parcare marcate îi determină pe mulți șoferi să transforme colțul dintre strada Virgil Fulicea și Paul Chinezu într-o parcare improvizată. Scopul? Să evite plata parcării în zonele reglementate din centrul orașului.
Însă comoditatea unora devine obstacol pentru alții: părinții cu cărucior, persoanele cu dizabilități sau turiștii care se plimbă pe jos sunt nevoiți să ocolească mașinile urcate pe trotuar, uneori chiar trecând pe carosabil. „Nefiind locuri marcate de parcare, oamenii își parchează mașinile în zona respectivă pentru a nu achita taxa de parcare.”, spune un clujean revoltat.
Tot mai mulți clujeni semnalează problema și cer o intervenție rapidă. Una dintre soluțiile propuse de localnici este montarea unor stâlpișori de delimitare în fața localului Corner House, acolo unde strada Virgil Fulicea se intersectează cu Paul Chinezu. Acești stâlpi ar putea preveni parcările neregulamentare și ar garanta un acces pietonal sigur spre Piața Muzeului.
Mașinile pot ajunge în zonă legal, dinspre strada Franklin Delano Roosevelt. Însă pentru mulți, un loc gratuit și rapid în față pare mai atrăgător decât respectarea regulilor.
0 Comentarii