Mașină parcată fără nerușinare în fața ușii unui bloc din Cluj! O mămică nu are cum să se intre în bloc cu căruciorul și ambulanța nu are cum să intervină
UPDATE 15:43:
Poliția Locală a verificat zona de pe strada Fabricii de Zahar după sesizare și, potrivit informațiilor transmise de autorități, proprietarul mașinii și-a mutat autoturismul, restabilind accesul locatarilor și eliminând blocajul temporar.


UPDATE 14:32 :
În urma sesizării locatarilor de pe strada Fabricii de Zahar, Primăria Cluj-Napoca a transmis că Poliția Locală va monitoriza zona și recomandă apelarea Dispeceratului la numărul 0264/955 atunci când sunt observate parcări ilegale, pentru ca un echipaj să poată interveni operativ.
„Politia Locală va monitoriza zona la care faceți referire, dar le recomandăm celor din bloc ca în momentul în care observă astfel de situații să sune la Dispeceratul Poliției Locale, telefon 0264/955, astfel încât să se deplaseze operativ la fața locului un echipaj care să constate și să sancționeze faptele constatate”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca, pentru ȘTIRI DE CLUJ.
-
Locatarii de pe strada Fabricii de Zahar din Cluj-Napoca se confruntă cu probleme majore din cauza unui autoturism parcat ilegal, care blochează accesul în fața unei scări de bloc. Vehiculul, lăsat frecvent peste noapte pe marcajul tip "X", împiedică circulația pietonilor, accesul părinților cu cărucioare și poate îngreuna intervenția în situații de urgență.
Probleme de parcare pe strada Fabricii de Zahar din Cluj: un autoturism blochează accesul locatarilor și creează riscuri pentru siguranță
Autoturismul blocant nu are număr de telefon lăsat în bord, ceea ce face dificilă identificarea proprietarului și rezolvarea rapidă a situației. Locatarii semnalează că această practică contravine normelor de parcare pe domeniul public și creează disconfort continuu, mai ales pentru familiile cu copii mici.
„În mod repetat, un autoturism Dacia, cu numărul de înmatriculare CJ 80 LMT, este parcat pe marcajul de tip "X", blocând astfel accesul în fața scării blocului situat la adresa : str. Fabricii de zahar nr 11, bloc G3, scara 1. Autoturismul este lasăt inclusiv peste noapte, fără număr de telefon lăsat în bord, făcând dificila parcarea autoturismelor ce au locurile de parcare în vecinatatea locului cu marcaj tip X. Această parcare ilegală: blocheaza o cale de acces vitală pentru situatii de urgenta, împiedica circulatia pietonilor, a părintilor cu cărucioare - lucru care, de asemenea ma afecteaza direct, avand un bebelus de 8 luni si încurcă normele de parcare pe domeniu public”, a declarat mama îngrijorată.
Potrivit sesizării transmise autorităților locale, situația a fost documentată prin mai multe fotografii realizate la data de 7 septembrie 2025, care arată clar blocarea accesului în fața scării blocului, trimise autoritățiilor locale. În sesizare se solicită fie amendarea proprietarului, fie ridicarea vehiculului pentru a restabili accesul locatarilor.
Rezolvarea problemei ar putea fi una simplă spun locatarii
Locatarii cer autorităților să ia măsuri rapide pentru a soluționa problema: fie prin amendarea proprietarului autoturismului, fie prin ridicarea vehiculului parcat ilegal. Scopul este restabilirea accesului în fața blocului și prevenirea oricăror riscuri pentru siguranța locatarilor.
Această situație scoate în evidență necesitatea unei supravegheri mai stricte a parcărilor pe domeniul public din Cluj-Napoca și a unei reacții rapide din partea autorităților în cazurile care afectează siguranța locatarilor.
2 Comentarii