Mamadou Thiam, declarație de dragoste pentru Universitatea Cluj înaintea meciului cu FCSB: „Toată lumea știe asta”
Sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, se va disputa partida dintre U Cluj și FCSB, un duel cu o încărcătură specială pentru atacantul senegalez Mamadou Thiam. Fotbalistul va reveni în orașul în care era unul dintre cei mai iubiți jucători ai echipei universitare, înainte de transferul său la formația bucureșteană.
Mamadou Thiam, declarație de dragoste pentru Universitatea Cluj înaintea meciului cu FCSB
„În weekend, cu U Cluj, va fi un meci special pentru mine, pentru că toată lumea știe cât iubesc Clujul. Abia aștept ziua de sâmbătă”, a declarat Thiam, exprimându-și astfel atașamentul față de fosta sa echipă și față de orașul în care s-a afirmat în fotbalul românesc.
Thiam a părăsit U Cluj în această vară, după un presupus conflict cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, însă despărțirea s-a produs într-un climat civilizat. Formația ardeleană a încasat în jur de 200.000 de euro din partea FCSB pentru transferul jucătorului, iar potrivit surselor din club, relațiile dintre cele două părți au rămas bune. Atacantul a fost apreciat pentru seriozitatea sa și pentru implicarea arătată în perioada petrecută la Cluj.
Radu Constantea rupe tăcerea! Adevărul despre „fuga” lui Thiam și oferta fabuloasă ratată din Asia: „Ne-au cerut permisiunea”
Mamadou Thiam a fost unul dintre oamenii de bază ai „șepcilor roșii” în sezonul precedent, contribuind decisiv la parcursul echipei în Superligă. Prin atitudinea sa și prin legătura cu suporterii, a devenit rapid un jucător respectat în rândul fanilor. În mai multe interviuri, fotbalistul a vorbit despre sprijinul pe care l-a primit la Cluj și despre faptul că s-a simțit „ca acasă” în orașul de pe Someș.
Universitatea Cluj se luptă alături de FCSB pentru un loc de play-off
După 14 etape scurse din actualul sezon, U Cluj ocupă locul 9 în clasament, cu 17 puncte, în timp ce FCSB se află imediat sub ardeleni, pe locul 10, cu 16 puncte. Ultimul loc care asigură prezența în playoff este deținut de Oțelul Galați, cu 19 puncte.
Partida de sâmbătă se anunță importantă pentru ambele echipe, aflate la mică distanță de zona de playoff. Totodată, pentru Mamadou Thiam va fi un moment încărcat de emoție, având ocazia să revină pe stadionul unde a evoluat în fața suporterilor clujeni, de data aceasta în tricoul FCSB-ului.
0 Comentarii