Marti 19 Octombrie

Mama din Dej, care și-a lăsat copilul să fie mâncat de viermi, condamnată la închisoare grea


Mama care și-a neglijat copilul și l-a lăsat să fie mâncat de viermi a fost condamnată la 18 ani şi 2 luni de închisoare, pentru rele tratamente aplicate minorului sub forma omor calificat. 

În iulie 2020, bunica lui Valentin a chemat ambulanța, iar copilul a fost dus la spital, acoperit de viermi. 

Cazul băiatului de 9 ani din Dej lăsat pradă viermilor i-a șocat pe medici. Mama copilului a fost arestată sâmbătă, 25 iulie, pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor. 

Valentin, băiatul de 9 ani, locuia în apartament cu bunica, mama și iubitul acesteia, dar a fost lăsat să se chinuie pe un pat, singur, fiind acoperit cu viermi când au ajuns medicii la el.

Bunica copilului a spus atunci că lucrurile au început să meargă rău de când în casă a venit și iubitul fiicei sale. Valentin a fost ignorat de mamă, care era mult prea ocupată cu noua relație. Băiatul a avut tulburări tot mai grave de comportament și urma un tratament, care nu a dat rezultatele dorite. Acesta a inceput sa nu isi mai suporte mama si uneori era violent și cu bunica, după cum spune chiar ea, care din punct de vedere moral, este la fel de vinovată ca și fiica ei pentru starea în care a ajuns băiatul.

Copilul era în comă când a fost preluat de medici. 

Mizeria din locuință era una de nedescris, dar bunica a spus că au adunat lucrurile pentru a zugrăvi. Spre exemplu, în camera unde a fost găsit copilul erau aparate de prins muștele, semn că acolo situația era scăpată de sub control. 

Băiatul era plin de răni infectate în care erau viermi pe spate, abdomen și coapse, iar sub fese avea o plagă lungă de câțiva centimetri și extrem de adâncă. Medicii cred că din cauza faptului că a stat pe spate, nemișcat, în urină carnea a putrezit. 

Copilul a murit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Copii Cluj. în 10 august 2020. 

Mama a fost condamnată după un an, dar sentința nu este definitivă.

Bunica și concubinul mamei sunt și ei cercetați pentru complicitate. Ultimul a fost arestat preventiv într-un alt dosar. 

VIDEO din casa groazei de la Cluj, unde un copil de 9 ani a fost lăsat pradă viermilor cu trei adulți în casă. Citește toate DETALIILE

Comentarii Facebook