La Cluj se poate și civilizat! Cum a fost evitat un scandal între vecini din cauza unui câine care latră toată noaptea: „Nu putem dormi ”!/ „Propuneri?”

La Cluj se poate și civilizat! Vecinii s-au plâns de un câine care latră noaptea și nu pot dormi. Proprietarii au reacționat imediat

În comuna Baciu, problema unui câine care latră continuu pe timpul nopții a ajuns subiect de discuție pe un grup de localnici din zona Profi – Magnoliei. Situația a generat frustrare pentru cei care nu reușesc să doarmă, dar în același timp a adus și o reacție surprinzător de deschisă din partea proprietarilor animalului.

Totul a pornit de la mesajul unei localnice care a decis să își exprime nemulțumirea direct, dar și să caute soluții împreună cu ceilalți vecini.

„Cu riscul de a deveni persona non-grata, îmi fac curaj și vin cu o întrebare pentru vecinii din zona Profi, Magnoliei. Doar eu nu pot sa dorm noaptea din cauza unui câine care latră, efectiv, toată noaptea? Cum se face ziua, nu mai latră.. sunt iubitor de animale, însă când nu poți dormi deloc cu geamul deschis din cauza latraturilor, parca ma gândesc și la lipsa odihnei care se vede ziua următoare. Nu știu care ar fi cauza, poate ii e frica de întuneric și astfel ar putea ajuta un bec sau o lampa solara.. zic și eu, poate sunt alții mai pricepuți și găsesc alte soluții..”

Mesajul a fost rapid observat și a primit un răspuns chiar din partea celor vizați. Proprietarii au recunoscut că este vorba despre câinele lor și au explicat care ar fi motivul pentru care acesta latră toată noaptea. Mai mult, și-au cerut scuze în mod public și s-au declarat deschiși la sugestii.

„Cred că este vorba despre câinele nostru am încercat să rezolvăm problema, dar nu am reușit. Cum se întunecă afară începe să latre într-una. L-am urmărit de ce face așa și am observat prin grădină o vulpe, care, din păcate, ne-a omorât mai multe găini, dar asta a trecut. Acum umblă noaptea pisici prin grădină. Acesta este motivul pentru care latră mereu , este o rasă de câine care nu suportă pisici nu putem să-l lăsăm liber pentru că le-ar omorî și nu dorim asta ,dacă veniți cu o idee ce am putea face cu el, cu drag acceptăm. Noi nu dorim să deranjăm vecinii, dar nu avem idee ce am putea face în această privință. Mii de scuze pentru acest disconfort creat! În privat vă pot lăsa și un număr de telefon dacă doriți.”

Spre deosebire de alte situații similare, în care conflictele de cartier escaladează rapid, aici oamenii au ales să comunice și să caute împreună o rezolvare.

Așadar, în ciuda tensiunilor firești provocate de astfel de probleme, există și disponibilitatea de a colabora și de a păstra o relație civilizată între vecini.

Comentarii Facebook