„Junglă” în inima Clujului cu infestație de gândaci: Locuitorii de pe strada Negoiu reclamă invazia de gunoaie și insecte din curtea Primăriei


Un locuitor din Cluj trage un semnal de alarmă cu privire la starea unei parcele aflate în administrarea autorităților locale.

Clujeanul, proprietar al unui imobil de pe strada Negoiu, a transmis o sesizare Primăriei Cluj-Napoca, solicitând „intervenția de urgență” pentru igienizarea unei zone pe care o descrie ca fiind „o junglă la propriu”.

„Zona aflată în administrarea Domeniului Public este plină de bălării, gunoaie și alte mizerii”, avertizeazăcetățeanul. În sesizarea transmisă prin email, acesta reclamă că lipsa întreținerii duce la condiții propice pentru „incubarea și eclozarea dăunătorilor”.

Potrivit acestuia, terenul administrat de Domeniul Public este sufocat de bălării, gunoaie și vegetație neîngrijită, devenind un focar de dăunători precum țânțari, ploșnițe, muște și chiar tigru de platan – o specie invazivă cunoscută pentru disconfortul pe care îl provoacă în zonele urbane.

Mai mult, locuitorul susține că situația actuală contribuie la apariția unei invazii de insecte: „Suntem afectați de o invazie de țânțari, ploșnițe, muște și tigru de platan. Consider că dezinteresul primăriei față de terenul aflat în patrimoniul public este principala cauză pentru înmulțirea vertiginoasă a dăunătorilor menționați mai sus.”

În demersul său, solicitantul a oferit și informații despre ultimele intervenții de deratizare și dezinsecție efectuate în zonă, dar afirmă că nu a primit un răspuns clar.

„Prin urmare, vă solicit să interveniți de urgență pe parcela dumneavoastră, parcelă care este tangențială cu parcela noastră, pentru igienizarea zonei și toaletarea junglei de pe Domeniul Public al municipiului Cluj-Napoca”, se mai arată în document.

Comentarii Facebook