IT-iștii își pierd job-ul, dar se tem de reprofilare: „Cum mă descurc cu mai puțini bani decât în IT?/ La Cluj, 5000 lei îmi ajung 9 zile”
Cu proiecte suspendate, IT-iștii se gândesc să se reprofileze, dar se tem de cât se câștigă cu alte meserii: „Cum o să mă descurc cu mai puțini bani decât în IT? 8000 de lei la Cluj pentru doi adulți și un copil? Nu ieșim să mâncăm în oraș”
O postare online a unui programator aflat în incertitudine profesională a declanșat o dezbatere amplă despre supraviețuirea financiară în afara IT-ului și despre adaptarea stilului de viață la venituri mai mici.
Un tânăr IT-ist a pus recent pe o platformă de discuții online o întrebare care reflectă anxietățile tot mai frecvente din sectorul tehnologic: Ce meserie alternativă ar putea practica dacă nu mai are proiecte, și cum ar putea supraviețui financiar cu venituri semnificativ mai mici decât cele din IT.
„Salut, în contextul actual, este mai dificil să găsești un job ca programator entry-mid (poate chiar și cu mai multă experiență). Ni s-a spus că e posibil să rămânem fără proiect în următoarele luni. Nu am început să aplic la alte firme, dar nu mai simt aceeași pasiune pentru domeniu. Sunt curios dacă și voi vă gândiți să vă reprofilați și dacă da, spre ce domenii?”, a scris acesta.
Răspunsurile comunității au fost mai degrabă despre gestionarea banilor și adaptarea stilului de viață decât despre alternative profesionale. Mulți au subliniat că supraviețuirea presupune sacrificarea confortului modern.
„Mai reduci din pretenții :) Nu mai bei Moet, bei Robbie Bubble. Nu mai porți Adidas, porți Skechers. Nu mai mergi sportiv în oraș, mergi la consum. Nu mai păstrezi și Netflix și HBO Go, doar 1. Nu mai comanzi mâncare de 4 ori pe săptămână, doar o dată. Nu mai ieși la mall să mănânci, ieși la shaorma la colț. Nu mai iei tricouri la 150 lei, iei la 30 lei. Realistic vorbind, poți trăi și cu 5000 de lei sau cu 15.000. Doar că trebuie să renunți la pretenții. Nu mai duci copilul la after de 2500 lei, îl duci la stat”, a explicat un internaut.
Alții au subliniat dificultatea reală: „5000 de lei îți ajung pe naiba… banii ăștia îmi ajung 9 zile la Cluj (2 adulți și un copil de 2 ani jumătate), menționez, fără credite și fără cheltuieli absurde.”
Unii au oferit sfaturi concrete pentru reducerea cheltuielilor: „5000 de lei pentru 2 adulți și un copil îți ajung dacă nu ai chirie sau rată la bancă. Asta înseamnă doar bani de mâncare și întreținere, fără haine, jucării sau ieșiri în oraș. Preferabil să nu ai nevoie de prea multe scutece, altfel nu ajung.”
„Tot la Cluj, pentru 2 adulți cu 2 copii, cheltuielile lunare ajung, în medie pe tot anul, la maxim 8.000 RON, din care iarna se duc uneori și 2.000 RON pe utilități. Din nou, fără credite și cu copiii la grădinița de stat. În oraș, aproape că nu mai mâncăm în oraș; am pus filtre pentru apa de la robinet etc. Dacă aș rămâne fără job în IT, aș trage tare până găsesc altul”.
Discuția a inclus și experiențe personale: „Eu am trecut la un job unde sunt plătit cu 40% mai puțin și într-adevăr se simte. Am renunțat la multe cheltuieli inutile și am revenit la obiceiuri vechi: pirateria de filme și seriale, mâncare congelată din Lidl, cafea de acasă, vacanțe reduse și cumpărături mai cumpătate. Gatitul acasă e o formă de disciplină și un skill care nu te lasă să mori de foame”, a povestit un IT-ist.
Unele comentarii au abordat problema dintr-o perspectivă filosofică: „Supraviețuirea înseamnă să pleci de acasă cu apă, să mănânci acasă, să cumperi carne întreagă, nu piept dezosat. Mulți confundă supraviețuirea cu confortul. Good times create weak people.”
Alți participanți au subliniat importanța economisirii: „Ceea ce numim supraviețuire înseamnă să poți cumpăra alimente, să plătești facturile și rata la bancă, și să ai un fond pentru zile negre. Dacă mai poți economisi lunar, e chiar mai bine.”
Postarea inițială a generat o dezbatere amplă despre cum se poate menține nivelul de trai în lipsa salariilor IT, diferența dintre supraviețuire și confort modern, și nevoia de a adapta mentalitatea financiară la realitățile economice actuale.
Comentariile arată că, în fața unei posibile scăderi a veniturilor, programatorii se gândesc la ajustarea cheltuielilor, la schimbarea stilului de viață și chiar la reprofesionalizare – însă cu un accent clar pe pragmatism și reducerea la strictul necesar.
14 Comentarii