Marti 22 Octombrie

INVINCIBILII! Uimitoarea poveste de dragoste dintre Adriana şi Dacian Makzin

 

Suntem tentaţi de cele mai multe ori să tratăm cu prejudecăţi persoanele cu dizabilităţi, îi considerăm oameni condamnaţi la o viaţă lipsită de sens şi nefericită. 

 

Ştiri de Cluj a prezentat zilele trecute (Vezi emisiunea) destinul unui luptător, a unui om care deşi ”ţintuit” în scaun rulant, a demonstrat că poate să facă performanţă în sport.

 

Dacian Makszin, multiplu campion naţional la tenis de masă, a purtat cu mandrie steagul Romaniei la Jocurile Paralimpice de la Londra.

 

În acest weekend a reprezentat din nou cu cinste Clujul, câştigând locul 1 la tenis de masă simplu şi la dublu într-un campionat rezervat persoanelor cu dizabilităţi.

 

În spatele unui campion însă stă de cele mai multe ori un om puternic.

 

Adriana Makzin, soţia lui Dacian, ”este forţa motrică” din spatele fericirii şi a succesului lui Dacian. 

 

Ea a ales să ”deconspire” pentru cititorii Ştiri de Cluj, uimitoarea poveste de dragoste care o leagă de Dacian. 

 

Cei doi, s-au cunoscut pe internet, s-au îndrăgostit la prima întalnire, au făcut facultatea împreună, s-au căsătorit, aşteaptă un copil şi….  povestea continuă.

 

Citeşte mai jos povestea de dragoste a celor doi, relatată de Adriana Makzin…. 

 

“Povestea noastră a început pe internet ..şi continuă în realitate”

 

“Am auzit atatea poveşti care au început pe internet dar care nu au funcţionat, nu este însă şi cazul poveştii noastre. 

  

Numele meu, este Adriana Makszin, m-am născut în Bucureşti, în anul 1986, cu displazie congenitală femur bilaterală, fiind al doilea şi ultimul copil din familia mea. 

 

Mereu în copilăria şi adolescenţa mea m-am întrebat (cu egoism poate) de ce a trebuit sa fiu eu cea care trebuia să se nască cu o dizabilitate, de ce nu a fost sora mea... dar mai tarziu mi-am dat seama că totul se întâmplă cu un scop şi că povestea ne este scrisă încă înainte să venim pe lume de Creatorul nostru.

 

Am ales să nu arăt niciodată parinţilor mei suferinţa din sufletul meu la jignirile sau întrebările celor din jur, am vrut ca niciodată mama sa nu vadă că eu, copilul ei, sufăr şi aşa am devenit o persoană puternică.

   

În anul 2007 l-am cunoscut pe Dacian, cel care acum îmi este sot, un soţ excepţional aş putea spune, pe care îl iubesc şi care mă iubeşte.

 

În vremea aceea terminasem liceul si aveam un loc de munca pe care doream să îl schimb. 

 

Intrând pe mai multe site-uri de joburi am dat de site-ul bestjobs, care mergea în parteneriat cu un alt site de socializare. 

 

Am intrat acolo din curiozitate să cunosc şi eu alte persoane şi mi s-a părut foarte interesant profilul lui Dacian.

 

Nu am ştiut de la început că şi el are o dizabilitate (mai exact că este în fotoliu rulant), ci am văzut pur si simplu o fotografie  în care părea o persoană sănătoasă din punct de vedere fizic.

 

I-am scris un mesaj în care am lăsat toate datele mele de contact, şi binenţeles că, la scurt timp, m-a contactat chiar telefonic pentru a se asigura că nu este o glumă.

 

Am continuat să vorbim şi atunci mi-a făcut cunoscut, parcă cu inima stransă, că şi el are o dizabilitate şi ca dacă vreau să mai continui să vorbim.

 

Atunci i-am făcut cunoscut faptul că pentru mine cel mai mult contează sufletul celuilalt, nu fizicul, şi am decis să merg la Cluj în vizită să ne cunoaştem . 

 

Parca l-aş fi cunoscut dintotdeauna, acesta a fost sentimentul pe care l-am avut atunci cand l-am întalnit prima dată, fapt pentru care am si decis la scurt timp să urmez o facultate in Cluj. 

 

După  9 luni mi-am început o nouă viaţă într-un alt oraş, Cluj-Napoca, un oraş mai mic dar pe care eu intotdeauna l-am considerat mai linistit. 

 

Am urmat Facultatea de Teologie în Cluj, timp în care am lucrat pentru a mă putea descurca mai bine. 

 

La sfarşitul anului 2008, în seara de Revelion, chiar în curtea bisericii, Dacian m-a cerut în căsătorie, iar în anul 2009 am decis să facem nunta unde am avut alături de noi multe persoane dragi, mai puţin familia lui (care l-a abandonat din copilarie), dar acesta a fost şi momentul în care parinţii mei au devenit si parinţii soţului meu.

 

Văzand ce greu ne este fără o maşină, am decis amandoi să facem şcoala de şoferi şi la câteva luni după nuntă am reuşit amandoi să obţinem permisul de conducere şi să avem şi o maşină care să ne fie de mare ajutor zilnic. 

 

La început ne-a fost destul de greu, deoarece am stat în chirie şi aveam condiţiile pe care le au multe familii la început de drum, dar lucrul acesta a fost şi benefic pentru noi pentru a putea fi mulţumitori în fiecare zi pentru ceea ce avem. 

 

Ce avem acum? Avem cam tot ce am fi putut să ne dorim din punct de vedere material şi chiar  familial. 

 

Anul trecut, în luna, mai am reuşit să ne mutăm în apartamentul pe care l-am luat prin creditul Prima Casă, soţul meu a reuşit performanţa să ajungă la Jocurile Paralimpice de la Londra şi acum urmează să vină pe lume bebeluşul pe care am sperat sa îl avem într-o buna zi.

 

Amândoi considerăm că totul îşi are un rost in lume şi asta ni s-a dovedit şi prin minunea aceasta trimisă la momentul potrivit, care are un nume, fetiţa din burtica mea, o cheamă Renata.

 

Recunosc că  teama cea mai mare pe care am avut-o din momentul în care am aflat că voi avea un copil a fost aceea ca nu voi gasi un medic bun care să ştie să se raporteze la mine, la cazul meu.

 

Dar din nou pot spune că Dumnezeu a făcut o minune şi a trimis înaintea mea cel mai potrivit medic, pe profesorul Stamatian. 

 

Încă de la inceput a urmărit sarcina cu rigurozitate şi atenţie pentru a se asigura ca bebeluşul este bine şi o face în continuare pană acesta va veni pe lume.

 

Ce mă impresionează cel mai mult la dumnealui este faptul că nu a fost de acord să platesc consultaţiile, deşi sunt supravegheată la cabinetul său particular.

 

Putem spune ca suntem impliniţi şi fericiti în ciuda dizabilitaţilor noastre, şi a greutăţilor care intervin zi de zi. 

 

Am învăţat să trecem împreună prin bucurii şi prin necazuri, să ne încurajăm şi să ne ajutăm unul pe celălalt, iar odată cu venirea pe lume a primului nostru copil, ştim că  începe o nouă etapă frumoasă a vieţii noastre”.

Foto: Adriana şi Dacian Makzin în prima lor excursie împreunăFoto: Prima aniversare a cuplului

Comentarii Facebook