Investiții uriașe pentru clujeni: CJ Cluj aduce peste 171 milioane euro din fonduri UE și schimbă fața orașului și județului
Clujul atrage peste 171 de milioane de euro din fonduri europene doar în 2025! Investiții majore pentru sănătate, educație și turism
Consiliul Județean Cluj a înregistrat în 2025 un succes impresionant în atragerea fondurilor europene: peste 171 de milioane de euro au fost accesate pentru 22 de proiecte, iar valoarea totală a finanțărilor nerambursabile depășește 856 de milioane de lei.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a prezentat o analiză detaliată a performanței instituției în ceea ce privește atragerea și gestionarea proiectelor europene. „Forul administrativ județean a performat din nou pe această componentă extrem de importantă, iar zecile de proiecte, în valoare de sute de milioane de lei, reprezintă cartea noastră de vizită și aduc progres și bunăstare pentru clujeni”, a declarat Tișe.
Din cele 22 de proiecte aflate în implementare, șase au fost demarate chiar în 2025, printre care:
- redarea strălucirii complexului cultural „Octavian Goga” din Ciucea,
- revitalizarea Parcului Etnografic „Romulus Vuia” și transformarea acestuia într-un parc urban modern,
- extinderea, modernizarea și dotarea a două unități sanitare importante: Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Recuperare.
De asemenea, Consiliul Județean a finalizat șapte proiecte de mare impact, printre care:
- construirea noului Spital de Psihiatrie Pediatrică,
- achiziția a 59 de microbuze electrice pentru elevii clujeni,
- modernizarea drumului județean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii pe o lungime de 38 km.
În paralel, departamentul de resort al CJ Cluj a depus cinci noi proiecte, aflate în diferite stadii, care vizează modernizarea infrastructurii educaționale și de sănătate. Conform președintelui Tișe, „munca extraordinară, implicarea și efortul depus în atragerea de fonduri nerambursabile au crescut considerabil calitatea vieții clujenilor”.
Aceste investiții vor avea un impact direct asupra a sute de mii de oameni și vor consolida dezvoltarea infrastructurii, serviciilor publice și atractivității turistice a județului Cluj.
0 Comentarii