Întrebare capcană pentru Emil Boc. În ce condiții ar da afară oameni de la Primărie: „Dacă e să fim la strânsul curelei, toți strângem cureaua”

Emil Boc și-a adus aminte de perioada 22 decembrie 2008 - 6 februarie 2012 când a fost premierul României, într-o perioadă grea pentru țara noastră, lovită de criză.

Emil Boc a rămas în istorie drept premierul „care a tăiat”, însă măsurile sale nepopulare au salvat, pentru moment, țara. Au fost mai multe reforme care au fost ulterior anulate de guvernările populiste, inclusiv mult așteptata tăiere a pensiilor speciale. Acum, primarul din Cluj-Napoca încearcă să le dea un sfat celor care au de luat măsuri similare, tot pe fondul crizei.

„Dacă România ar fi păstrat măsurile structurale de reformă pe care le-am făcut, n-ar fi fost eliminate și înlocuite, astăzi România defila. Am revenit exact la temele din 2010. Veneam după o perioadă de abundență economică, perioada intrării în UE. Am fost obligați, nu a fost totul perfect. A fost triplă criză, criza deficitului, criza datoriilor suverane ale statului, statele nu mai aveau bani de unde să împrumute.

A treia a fost criza economică mondială, o suprapunere triplă, ne-a pus cu situația cu spatele la zid.  Fac o comparație cu 2010. Atunci, nu am avut timp de discuții în spațiul public, nu zic că e mai bine cum am făcut noi. Fără dezbatere publică, am anunțat că din nefericire asta e soluția. Am comasat 200 agenții, am desființat pensiile speciale, dacă aceste lucruri s-ar fi păstrat. Care e problema să se păstreze maxim trei secretari de stat la un minister? S-a păstrat doar că eu ca municipiu nu pot să am mai mult decât un număr exact de angajați. Necazul e că urma să zicem și la nivel național, acolo s-a îngrășat mult statul. La minister, la agenții guvernamentale
”, și-a adus aminte Emil Boc.

Convins că „există viață și după măsurile de austeritate”, Emil Boc crede că doar Ilie Bolojan ar fi premierul capabil să ia aceste măsuri grele și nepopulare și și-a adus aminte cât de greu i-a fost în acele momente, ca și om politic. „Eu atunci nu am crezut că voi mai supraviețui ca om politic. Am zis ok, fac ce trebuie pentru țară, nu ce vreau eu, eram suspectat că sunt prea cu omul. Când ești certat cu poporul, nu poporul cedează, tu cedezi. Există riscul blocării fondurilor europene, nu mai e doar o gogoașă, există acest risc. Ar fi un dezastru pentru țară, ar duce la creșterea șomajului. Nu suntem într-o situație ca în 2010, se pot lua măsuri de bun simț”, a completat Emil Boc într-un dialog cu jurnalista Loredana Corchiș de la TVR Cluj.

În ce condiții ar fi dispus Emil Boc să dea afară oameni de la Primărie


În încheiere, Emil Boc a răspuns poate la cea mai grea întrebare: ar fi dispus să dea afară oameni de la Primărie, dacă situația o va cere? Și, mai mult, cum s-ar descurca dacă s-ar reduce numărul angajaților cu 20%. Emil Boc spune că ar lua în considerare un astfel de scenariu doar dacă nu ar mai exista nicio altă variantă viabilă și doar dacă ar fi luată la nivel de țară.

„Nu ar funcționa la fel, o primărie cum e Clujul stă oricum sub limita plafonului care există în administrație. În fiecare zi aduc servicii noi, am nevoie de personal suplimentar. Ce fac? Evident că încerc să mă restructurez cum pot, evident că vei crea o problemă. De ce te uiți în primul rând la ăia care au un număr maxim de angajați, cum sunt primăriile, dar nu te uiți la ministere, agenții guvernamentale?

Înainte stabilește și lor maximul, iar dacă mai apoi trebuie să facem toți un efort colectiv, după ce ai pus o limită de personal. Atunci da, vin și eu și zic, ok, reducem cu 5%, cu cât e nevoie. Dacă e să fim la strânsul curelei, toți strângem cureaua. Nu în administrațiile locale e marea risipă”,
a completat primarul.

Comentarii Facebook