Intersecția „blestemată” din Cluj-Napoca: Șoferii se ceartă zilnic la un giratoriu din cauza unor benzi marcate greșit
Haos la intersecția Petrom de pe strada Oașului: șoferii, puși să aleagă între indicator și bun-simț
Un șofer clujean a tras un semnal de alarmă legat de marcajele rutiere de la intrarea în benzinăria Petrom de pe strada Oașului, acolo unde configurația actuală a benzilor ar crea zilnic blocaje și ar favoriza accidentele, mai ales dimineața, în orele de vârf.
Potrivit sesizării transmise de un cititor, zona are două benzi la intrare, dar doar una dintre ele este marcată clar pentru viraj la stânga, spre Dedeman. Conform indicatorului amplasat la fața locului, banda din stânga ar trebui să intre în sensul giratoriu, iar cea din dreapta să îl ocolească, asta în condițiile în care sensul giratoriu are o singură bandă de circulație.
Problema apare la câțiva metri mai jos, unde se află marcajul de „cedează trecerea", valabil pentru ambele sensuri de mers. Practic, șoferii care ar trebui să ocolească sensul giratoriu, mergând înainte, sunt nevoiți să acorde prioritate mașinilor venite de pe banda din stânga, deși, teoretic, cele două fluxuri nu ar trebui să se intersecteze în acest fel.
Ce cer șoferii
Potrivit sesizării, o delimitare mai clară a benzilor ar rezolva rapid problema. Cititorul propune ca banda ce merge înainte să poată ocoli sensul giratoriu fără să mai fie nevoită să acorde prioritate mașinilor de pe banda din stânga, ceea ce ar elimina blocajele și ar reduce riscul de accidente în zonă.
Din sesizare reiese că zona este afectată zilnic de ambuteiaje, iar accidentele nu sunt un fenomen izolat, ci unul care se repetă cu o frecvență considerată îngrijorătoare de către cei care circulă frecvent prin această intersecție.
0 Comentarii