Inconștiența putea să-i coste viața. Un apartament din Cluj-Napoca a luat foc din cauza unei țigări. Două persoane au suferit arsuri
Pompierii clujeni au intervenit la primele ore ale dimineții pentru a stinge un incendiu izbucnit la un apartament de pe strada Cuza Vodă din oraș. Două persoane au fost rănite, în timp ce altele au fost evacuate cu ajutorul reprezentanților ISU.
Incendiu la un apartament din Cluj-Napoca. Două persoane au fost rănite
„Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la primele ore ale dimineții pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Cuza Vodă din municipiul Cluj-Napoca.
Solicitarea a venit în jurul orei 05.00, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ. Pompierii au pătruns imediat în apartamentul inundat cu fum, de unde au evacuat rapid cinci persoane. Două dintre acestea, un bărbat de aproximativ 20 de ani, respectiv o femeie de aproximativ 55 de ani, prezentau diferite arsuri și au primit îngrijiri medicale.
Ulterior, ambele persoane au fost transportate la spital. Flăcările s-au manifestat la nivelul unei singure camere, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați. Casa scării a fost parțial inundată cu fum, asftel că șase persoane s-au autoevacuat în timp util, ca măsură de precauție.
Forțele noastre au stins incendiul în limitele găsite și au efectuat ulterior verificări și la celelalte apartamente din bloc. Din fericire, nu au fost raportate alte probleme”, au transmis reprezentanții ISU. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei neglijențe privind fumatul, conform sursei citate.
0 Comentarii