Începe Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie. Vezi cum te poţi înscrie la concurs!

 

Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie are loc în perioada 10-12 octombrie la Cluj-Napoca.
    
Festivalul este deschis tuturor interpreţilor vocali de muzică populară sau membrii (colaboratori) ai formaţiilor muzicale de la cercurile militare.

Concursul se va organiza în două etape:
       
-etapa de preselecţie - 
15 – 30 septembrie 2012;
       
-etapa finală            
-  10 – 12 octombrie 2012.

Prezintatorii vor fi Maria Golban şi Ovidiu Purdea-Someş.


CAPITOLUL I – ETAPA DE PRESELECŢIE
   
1. Concurenţii vor prezenta două piese (din care cel puţin una cu tematică de cătănie), a căror înregistrare pe CD audio sau DVD (una numai vocal şi una cu acompaniament), va fi trimisă, până la data de 28 septembrie 2012, pe adresa: Cercul Militar Cluj-Napoca, Piaţa Avram Iancu, nr. 1-3, telefon/fax: 0264/590642.
   
2. Juriul va aprecia şi va lua în considerare numai calitatea vocal-interpretativă, originalitatea şi autenticitatea lucrărilor interpretate iar concurenţii vor fi notaţi cu note de la 1 la 10.
   
3. CD-ul (înregistrat în format audio) sau DVD-ul, va fi însoţit de fişa personală a concurentului precum şi de fişa cu textul dactilografiat al cântecelor.
   
4. Juriul va selecţiona în perioada 24-28 septembrie 2012, după audierea înregistrărilor, 20 de concurenţi care vor participa la etapa finală a festivalului, în ordinea notelor obţinute la preselecţie.
   
5.  Concurenţii admişi la Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie, vor fi anunţaţi în scris până la data de 5 octombrie 2012.

   
CAPITOLUL II – ETAPA FINALĂ
   
6. Etapa finală se va desfăşura la Cercul Militar Cluj-Napoca, în perioada 10-12.10.2012, în cadrul a două spectacole – concurs, şi a unui spectacol de gală a laureaţilor.
   
7. Fiecare concurent va fi apreciat cu note de la 1 la 10 pentru CALITĂŢILE VOCALE, INTERPRETATIVE, PREZENŢA SCENICĂ, ORIGINALITATEA şi AUTENTICITATEA LUCRĂRILOR INTERPRETATE.
   
8. Se vor acorda premii şi menţiuni.
    
9. Juriul va fi format din muzicologi, folclorişti, redactori de radio şi televiziune, reprezentanţi ai armatei.
   
10. Reprezentanţii instituţiilor şi ai sponsorilor, care vor dori să acorde premii speciale, vor fi invitaţi la lucrările juriului în vederea stabilirii premiilor, pentru a-şi exprima opţiunile, precum şi la gală pentru a înmâna premiile. Nu vor fi premiaţi concurenţii care obţin punctaj sub media 8 (opt).

   
CAPITOLUL III – PROBLEME ORGANIZATORICE   
   
11. Concurenţii îşi vor suporta cheltuielile pentru transport şi masă.
   
12. Cazarea participanţilor la festival se va face la Căminul Militar Cluj-Napoca.
   
13. Masa se va servi contra cost la popota de garnizoană.
   
14. Prezentarea concurenţilor în garnizoana Cluj-Napoca, la Cercul Militar, în data de 09.10.2012, până la ora 15.00.
   
15. Detalii suplimentare la şeful Cercului Militar Cluj-Napoca – Mirel Ovidiu Rusu, tel. 0264-590642 sau mobil 0745-643110.



Invitaţi în recital

Miercuri, 10 octombrie 2012

Ionuţ Koblicska, Oana Bozga, Irimuş Virginia, Răzvan Năstăsescu, Vasile Soporan, Irina Someşan

Joi, 11 octombrie 2012
 
Ştefan Deaconiţa, Constantin Bahrin, Sorin Filip, Călin Brăteanu, Pamfil Roată, Ciprian Istrate, Veta Biriş, Nicolae Mureşan

Vineri, 12 octombrie 2012

Grup Cluj (băieţi): Adrian Socaciu, Adrian Buza, Marian Dascăl, Florin Bota, Florian Roşan, Radu Lazăr
Grup Cluj (fete) :Mariana Morcan, Amalia Codorean Chindriş, Ana Strâmturean, Maria Marcu, Maria Lobonţ, Ana Ilca Mureşan, Maria Golban, Sava Negrean Brudaşcu

Festivalul este organizat de Cercul Militar Cluj-Napoca, Secţia tradiţii şi cultură militară din Statul Major General, Comandamentul Logistic Întrunit, Divizia 4 Infanterie „Gemina” împreună cu Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiilor Populare.

Comentarii Facebook