Incendiu cu trei victime la Dej! O garsonieră a izbucnit în flăcări VIDEO



Un incendiu a avut loc, luni dimineață, la un bloc de pe Aleea Amurg, din Dej.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță, dar și polițiștii.

Pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent în interiorul unei garsoniere situate la etajul 2, iar o parte dintre locatarii imobilului au fost evacuați, tocmai pentru a evita o tragedie, scrie dejeanul.ro.

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care și proprietara garsonierei cuprinse de incendiu, o femeie în vârstă de 70 de ani.

Momentan nu se cunoaște cauza de la care a pornit incindentul.

Comentarii Facebook