Impresionant! Un clujean deține una dintre cele mai mari colecții de telefoane mobile din lume. Speră să intre în Cartea Recordurilor


Un clujean deține o colecție de telefoane mobile demnă de Cartea Recordurilor. Clujeanul de ține nu mai puțin de 11 mii de telefoane, cu modele diferite și din toate generațiile. Pasiunea a pornit din dorința de a-și trata dependența de jocuri de noroc, iar colecția este dedicată celor care încă nu au reușit să-și învingă demonii adicției. 

Ultimul telefon este special pentru mine şi pentru colecţionari, deoarece, la o simplă căutare pe Google vedem că este telefonul la care Mihail Gorbaciov a purtat prima conversaţie”, spune Andrei Argentis, clujeanul care deține colecția. 

Un telefon din anul 1991 este doar unul dintre miile de modele din colecţia tânărului

Pasiunea sa a început în urmă cu patru ani. De atunci a strâns aproape 11.000 de dispozitive. „În anul 2018 am început colecţionarea de telefoane mobile vechi. Încercam, atunci, să îmi ocup mintea, deoarece ieşisem dintr-o dependenţă de jocuri de noroc”, își amintește clujeanul. 

Între timp a înfiinţat şi o fundaţie, prin intermediul căreia încearcă să îi ajute pe cei care se luptă cu dependenţa de jocuri de noroc. 

De aceea am creat, la atingerea unui anumit număr de telefoane, o companie cu produse digitale. Telefoanele fizice nu se vând. Se vor vinde cadrele acestor telefoane, în mod unic şi limitat. Aceste posesii de bunuri digitale îi transformă pe oameni în acţionari în compania ce am creat-o în spate, companie ce susţine în mod direct, cu 12% din încasări, fundaţia”, explică tânărul. 

clujean cu telefoane 1.jpg

Cine vrea să vadă colecţia o poate face în fiecare sâmbătă, între orele 10 şi 14. „Primim diverși vizitatori. Am primit chiar un colecționar de 18 ani, a venit din bucurești. Și-a purtat părinții pe drumuri. Pentru mine el a fost un model și o confirmare că e bine ceea ce facem”, spune acesta, 

Deşi a primit oferte, unele chiar cu şase zerouri, Andrei refuză să vândă ceeva din ce a strâns. Ultima a venit din Siria, în urmă cu doi ani. Pe atunci colecţia de telefoane era doar o treime din ce este acum. „Pentru mine banii nu sunt o resursă. Aş renunţa pentru valori, nu pentru resurse”, explică bărbatul. 

Iar una dintre valorile la care Andrei aspiră este să intre în Cartea Recordurilor cu 4.000 de modele unice. În prezent recordul este deţinut de un turc care are aproape 3.000 de telefoane diferite, notează Observator. 

Sursa foto: Observator / Ziare.com


Comentarii Facebook