Imagini emoționante de la Mănăstirea Nicula. 30.000 de oameni se roagă și cântă la icoana Maicii Domnului - VIDEO
30.000 de oameni au ajuns deja la Mănăstirea Nicula, iar sâmbătă seara, participă la slujba religioasă și la toate ceremoniile dedicate marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserica de la Nicula la ora 22:00 pentru Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.
Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 02:00. Cei 30.000 de credincioși cântă și se rugat, imaginile surprinse la Nicula de reporterii Știri de Cluj, în jurul orei 22.00, fiind emoționante.
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, a ajuns la Mănăstire în cursul zilei de sîmbătă și a fost întâmpinat de sute de credincioși.
Adormirea Maicii Domnului 2021. Programul zilei de duminică, 15 august
05:00
Sfânta Liturghie în biserică
08:00
Acatistul Adormirii Maicii Domnului
09:00
Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconi
Predică - IPS Andrei Andreicuț.
23 Comentarii