Sambata 26 Noiembrie

Ginecologul din Turda, acuzat că a nenorocit un copil cu medicamente, pus să plătească despăgubiri URIAȘE

 

Medicul ginecolog Ovidiu Lupșan, din Turda, dat în judecată de o familie pentru că le-a nenorocit copilul administrând mamei în timpul sarcinii un medicament interzis în România, a fost condamnat la plata unor despăgubiri foarte mari.

 

Medicul Ovidiu Lupșan trebuie să achite, în solidar cu Spitalul municipal Turda, suma de 450.000 de euro, consiertă a fi una justă de către Curtea de Apel Cluj.  

 

Medicul a fost condamnat la ”2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor” și ”aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a exercita profesia de medic pe o perioadă de 5 ani”. Medicul Lupșan a mai fost condamnat și la ”1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, conform Curții de Apel Cluj.

 

Judecătorul a decis să mențină pedeapsa cea mai grea, de ”2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c (dreptul de a exercita profesia de medic) C.pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani”, dar ”dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe termen de încercare de 5 ani. Conform art.86/3 C.pen. din 1969 pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Cluj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atenţionează pe inculpat asupra disp.art.86/4 C.pen. din 1969. Conform art.71 alin.5 C.pen. din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Obligă pe inculpatul LO, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal Turda, să plătească următoarele despăgubiri civile pentru daune morale: - părţii civile CDMV sumele de 150.000 euro sau echivalentul în lei, (infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor) şi 100.000 euro sau echivalentul în lei, (infracţiunea de neglijenţă în serviciu); - părţii civile CCT, prin reprezentant legal CDMV suma de 100.000 euro sau echivalentul în lei (infracţiunea de neglijenţă în serviciu); - părţii civile CDA suma de 100.000 euro sau echivalentul în lei (infracţiunea de neglijenţă în serviciu)”. 

 

Medicul și Spitalul Municipal Turda trebuie să plătească și 11.000 de lei cheltuieli de judecată, se mai arată în sentința publicată în 19 iunie 2015.



Pedeapsa acordată de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj este mult mai serioasă decât cea de la Judecătoria Turda. Acolo, medicul Lupșan a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare și la plata, în solidar cu Spitalul Municipal Turda, a unor despăgubiri în valoare de 250.000 de lei.



Conform unor surse medicale, medicamentul Cytotec provoacă un travaliu violent, în timpul căruia se poate instala fenomenul de hipoxie a creierului copilului. Medicamentul cu pricina era autorizat doar în Statele Unite ale Americii pentru tratamentul în cazurile de ulcer, fiind contraindicat în cazul femeilor gravide, conform Evenimentul Zilei.

”Copilul meu s-a născut traumatizat pe viață. Acum, după șapte ani, nu mănâncă singur, nu stă în fund, are la picior mărimea 20, cât are un copil de un an, cântărește opt kilograme și nu vorbește. El, ca medic, nu putea să îmi dea un medicament neomologat”, a spus Diana Crișan, mama care l-a avut ca medic ginecolog pe Ovidiu Lupșan.

Diana Crișan ar fi vrut ca medicul să fie condamnat cu executare: ”Și dacă i-ar fi dat trei luni dar trebuia să îi dea cu executare. Să îl doară și pe el, așa cum mă doare pe mine”.

Clar vom face apel, din mai multe considerente, unul dintre acestea fiind pedeapsa pe care noi o considerăm mică. Judecătorul l-a găsit vinovat pe medic de abuz în serviciu pentru faptul că a administrat un medicament neolomologat. Și tot pentru abuz în serviciu a fost condamnat pentru că, după naștereacopilului, timp de mai multe ore, nu a anunțat medicul neonatolog care trebuia să participe la naștere. Acesta nu a particat și a văzut copilul după aproape 15 ore, când starea acestuia era deja foarte gravă”, a declarat avocatul Dorin Tătaru, care a reprezentat în instanță familia Crișan.

Nașterea a fost normală, per ansamblu, expulzia a fost precipitată. Travaliul a fost normal, expluzia a fost precipitată”, a spus medicul. Ginecologul Lupșan a recunoscut că Cytotec nu se regăsește pe lista oficială cumedicamente din România și că știa faptul că acesta este interzis. El a afirmat că a făcut rost de Cytotec de la congresele medicale de ”unde primeam eșantioane”, dar și că medicamentul este intens folosit la Cluj și Turda.

 

Tatăl copilului care acum suferă de handicap a avut și un conflict cu medicii de la IML Cluj, care întârziau să facă expertiza medico-legală, necesară în acest proces. El s-a dus la IML Cluj și a făcut ”instrucție” cu medicii

 

Medici de la IML Cluj puși în genunchi de un părinte disperat, care s-a săturat de MINCIUNI

Comentarii Facebook