Gest tragic al unui tânăr de 25 de ani! A fost găsit într-o pădure din Cluj


Un tânăr a fost găsit fără suflare într-o pădure din județul Cluj. 

La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un tânăr a fost găsit spânzurat, într-o zonă împădurită din apropierea localității Urca.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de polițiști, în vederea efectuării cercetărilor, stabilind că este vorba despre un tânăr de 25 de ani.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării expertizei medico-legale.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.", a transmis IPJ Cluj.

Corpul neînsuflețit a fost găsit luni, 11 septembrie, în apropiere de localitatea Urca. Ancjeta va stabili care a fost motivul care l-a împins pe acest tânăr să comită acest gest tragic. 

Comentarii Facebook