Gâini ținute în condiții inumane într-o piață din Cluj. Zero empatie din partea vânzătorului: „Sunt pentru paprikas” FOTO

Într-un oraș european și care se mândrește cu grija față de mediu și viață urbană sustenabilă, în Piața Mihai Viteazu are loc o scenă care pare desprinsă dintr-un coșmar rural

Un bărbat vinde, ziua în amiaza mare, găini ținute în condiții inumane, îngrămădite una peste alta în cuști mici, fără apă, fără umbră, fără un minimum de grijă față de niște ființe vii.

„Am fost la el de două ori să îl rog să le pună măcar apă și a zis să îmi văd de treaba mea și ca pot să chem pe cine vreau. Este inuman în ce condiții stau, îngrămădite și fără apă. A zis ca sunt pentru paprikas”, povestește revoltată o clujeancă ce a încercat să intervină în mod pașnic pentru bunăstarea animalelor.

Reacția vânzătorului a fost sfidătoare, dar ceea ce doare mai tare este lipsa de reacție din partea autorităților care ar trebui să verifice astfel de practici. Într-un spațiu public frecventat zilnic de sute de oameni, inclusiv copii, găinile sunt expuse la căldură, ținute înghesuite în cuști metalice, fără apă sau mâncare. Este nu doar o problemă de bun-simț și compasiune, ci și una de igienă și siguranță publică.

Știți cumva cui mă pot adresa?”, a mai întrebat clujeanca. În realitate, cei care vor să semnaleze astfel de situații pot face plângeri către:

  • DSVSA Cluj (Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor): www.dsvcluj.ro
  • Poliția Locală Cluj-Napoca - Serviciul Protecția Animalelor: tel. 0264 955
  • Protecția Animalelor 
  • Poliția Română: tel. 112 sau secția de poliție din zonă

Untitled design (80).jpg

Comentarii Facebook