Fundația Doina Cornea cere aducerea în țară a profesorului Marius Balo, condamnat în China la închisoare


Fundația Doina Cornea și o casă de avocatură au lansat un apel adresat autorităților române prin care solicită aducerea acasă a profesorului român Marius Balo, condamnat în China pentru o infracțiune de fraudă contractuală de 80 de dolari.

Apelul pentru aducerea în țară a profesorului Marius Balo este semnat de Leontin Horațiu Iuhas, Julie Combes, Marius Oprea, Eugen Iordăchescu, Emil Constantinescu, Liana Goța, Dinu Zamfirescu, Gabriel Andreescu, Vasile Gogea, Gavril Dejeu, Stelian Manea, Cornel Jurju, Gabriel Cojocaru, Teodor Lazăr, Adrian Gog și Mariana Berinde.

În noiembrie 1989 Doina Cornea intra în greva foamei în semn de solidaritate cu muncitorii braşoveni care protestaseră împotriva regimului comunist cu doi ani în urmă şi, după ce fuseseră bătuţi crunt, au fost deportaţi în diverse colţuri ale ţării ca urmare a unui proces sumar. Cerea ca, în cazul acelor muncitori, să se respecte drepturile omului, drepturi convenite prin Carta Drepturilor Omului, semnată şi de România. Şi statul român de atunci nu făcea nimic. La 31 de ani diferenţă, în luna noiembrie a anului 2020, un profesor român, Marius Balo, închis de şapte ani în puşcăriile chineze, intră în greva foamei pentru a-i fi respectate drepturile. Şi statul român de acum nu face nimic”, se arată în comunicatul Fundației Doina Cornea.

Acum şapte ani profesorul Marius Balo, înşelat fiind de nişte cetăţeni chinezi cu care înfiinţase o societate comercială, a fost condamnat la opt ani de puşcărie şi încarcerat într-o închisoare de maximă siguranţă din China. Nu are mare importanţă speţa în sine. Poate a fost vinovat, poate nu. Sau, a fost vinovat de prea multă credulitate. Când te asociezi cu cineva trebuie să verifici cu cine o faci. Marius Balo îşi ispăşeşte pedeapsa. Important e faptul că Marius Balo, conform tratatelor internaţionale, avea dreptul să-şi execute pedeapsa acasă, în România”, spun semnatarii scrisorii.

Important e faptul că Ministerul Justiţiei nu a făcut nimic pentru a-l readuce în ţară. Important e faptul că, nici după ce Societatea Civilă de Avocați Iordăchescu & Asociaţii a obţinut, pe baza curtoaziei internaţională, acceptul statului chinez ca Marius Balo să fie transferat într-o închisoare din România, Ministerul Justiţiei nu a făcut nimic pentru a pune această decizie în practică. Important e faptul că Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne nu au găsit de cuviinţă să trimită doi poliţişti în China pentru a-l aduce pe Marius Balo acasă”, se mai arată în apelul acestora.

Fundaţia Doina Cornea, în spiritul respectării drepturilor omului, face apel la Ministerul Justiţiei, Ministerul de interne şi toate instituţiile statului român competente în acest domeniu să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-l aduce pe Marius Balo acasă. De asemenea solicităm tuturor organizaţiilor şi persoanelor fizice care mai cred în respectarea drepturilor omului să se alăture demersului nostru și să semneze petiția pe website-ul fundației: www.fundatia-doinacornea.ro”, se precizează în comunicat.

Mesajul disperat al lui Marius Balo, profesorul clujean încarcerat de 7 ani în China: Vă cer milă VIDEO

Comentarii Facebook