FOTO. Haosul din educație se prelungește. Profesorii au ieșit masiv în stradă la protestul din fața Prefecturii Cluj/Maşina prefectului a fost blocată
Sindicaliștii din Educație au ieșit în stradă, centrul Clujului a fost blocat după ce peste 4000 de profesori s-au strâns în fața Instituției Prefectului.
Maşina prefectului Judeţului Cluj, Irina Munteanu, a fost blocată de profesorii protestatari. Sunt aproximativ 4.000 de manifestanţi în stradă, în centrul oraşului, potrivit sindicaliștilor clujeni. Prefectul însă nu era în maşină. Aceasta a înaintat lent, spre Prefectură, ca să nu accidenteze protestatarii.
Revolta continuă în toată țara, mai ales după ce executivul le-a confirmat încă o dată în această dimineaţă, că majorările salariale nu intră în discuţie mai devreme de 15 iulie. Ultima ofertă pentru încetarea grevei generale s-a rezumat la bonusuri de cel mult 2.500 de lei, acordate în două tranşe.
Protestul cadrelor didactice din Cluj s-a mutat la Primăria Cluj-Napoca, unde urmează să ajungă și premierul României, Nicolae Ciucă.
Foto: Lucia Cojocaru/liderul Sindicatului din Învățământul Clujean - Facebook
3 Comentarii
Le q convenit când au stat 2 ani acasa și au fost plătiți.rusine lor,asta educație o au ei,asta educație le o dau copiilor.de la părinți vor bani,de la stat tot mai mulți.au facut 3 qni de școală ca trenu și acm se plâng.schimba domeniul domnule dacă nu ți convine salariul, dar nuuu,vouă va place sa fiți bugetari ca va plătește mocca.
javrele bugetofage NU au iesit cand le-au pus panza pe bot si i-au tinut acasa in monitoare pe banii imprumutati!
javrele bugetofage l-au scuipat pe dragnieeea peeee seeee dee ee eeeee si se credeau ioropeni!
SCLAVILOR!!!! ACU SA MURITI DE FOAME CA RESTU PROSTIMII PLATITOARE DE TAXE LA MAFIOTI!!!
Jonanis pace! Stima noastra si mandria!