FOTO. Căței și pisici la un pas de moarte, salvați datorită implicării comunității și Poliției din Beliș, Cluj: „Am plecat de acolo cu sufletele strânse”
În urma unei acțiuni coordonate de organizații de protecție a animalelor și sprijinul autorităților locale, șase animale – patru pisici și doi câini – au fost salvate dintr-o curte unde trăiau în condiții extrem de precare, în lanțuri, în frig și foame.
Cazul a fost semnalat de comunitatea locală după ce o cățelușă pe nume Mura a fost adusă aproape moartă. Organizațiile implicate au alertat autoritățile competente, însă intervenția a fost întârziată, ceea ce a determinat acțiuni directe pentru a salva viețile animalelor rămase în pericol.

FOTO. Căței și pisici la un pas de moarte, salvați datorită implicării comunității și Poliției din Cluj: „Am plecat de acolo cu sufletele strânse”
„Am plecat de acolo cu sufletele strânse tare și cu brațele pline: 4 pisici și doi câini. Toți în stare extrem de proastă, fapt confirmat inclusiv de medici. Cu siguranță nu ar mai fi supraviețuit mult dacă tăceam, dacă mai așteptam, dacă nu ne-ați fi oferit și dumneavoastră susținerea și încrederea că împreună se poate”, au transmis salvatorii de la Arca lui Noe.

Animalele salvate se află acum sub îngrijire medicală și sunt monitorizate pentru a se recupera complet. Persoana responsabilă de situația de neglijență a fost sancționată deja cu amendă, iar ancheta continuă sub coordonarea autorităților.
Responsabil de coordonarea intervenției pe teren a fost agentul șef Raț Marius, de la secția de Poliție Beliș, căruia salvatorii îi aduc mulțumiri pentru implicarea sa. Alături de el a fost Alexandra de la „Fetele cu Câini Beliș”, implicată constant în salvarea animalelor aflate în pericol.
Organizațiile implicate subliniază că acest caz este un semnal clar al violenței și neglijenței care există în jurul nostru și că implicarea fiecărui cetățean și a autorităților este esențială pentru salvarea animalelor aflate în pericol.

0 Comentarii