Fost rector UMF Cluj, cercetat de procurori. Judecătorii nu l-au arestat


Fostul rector al UMF Cluj, Marius Bojiță, a fost dus, marți seara, cu propunere de arestare la Judecătoria Cluj-Napoca într-un dosar privind presupuse ilegalitați derulate în cadrul Facultății de Farmacie, scrie Ziarul Făclia în Exclusivitate.

În fața instanței au mai fost prezentați pentru arestare conf. univ. Simona Hegheș, din cadrul Catedrei de Farmacie, prof. univ. Doina Miere, șefa Departamentului de Nutriție, conf. Angela Filip și Roxana Banc, din cadrul Catedrei de Nutriție.

Faptele cercetate de procurorii clujeni ar fi fost comise după 2016. În urma dezbaterilor care au durat mai multe ore, intanța a decis ca nu sunt elemente care să impună măsura arestării față de cei cinci.

Soluția Judecătoriei Cluj-Napoca va fi contestată la Tribunal.

Marius Bojiță (foto) a fost rector al UMF “Iuliu Hațieganu” în perioada 2000-2008, iar apoi a devenit președintele al UMF.

646x404.jpg

Marius Bojiță a mai fost acuzat și că a plagiat dinr-o lucrare americană, într-un volum publicat sub egida UMF Cluj. Marius Bojiţă a spus în 2013, la izbucnirea scandalului de plagiat, că nu se numește copiat dacă a menţionat „lucrarea-mamă”  la bibliografie. Practic, capitolul 16 al lucrării profesorului Marius Bojiţă, „Utilizarea chemometriei în analiza şi controlul medicamentelor” a fost preluat, cuvânt cu cuvânt, din opera “Chemometrics A Practical Guide” (cap. 3 “Preprocessing”), elaborată de cercetătorii americani Kenneth R. Beebe, Randy J. Pell şi Ary Beth Seasholtz, scria ziarul Adevărul, în 2013.

Comentarii Facebook