Explozie de emoții în Cluj! Alin Tișe descrie meciul CFR – U Cluj ca o lecție de pasiune, eleganță și unitate a orașului
Alin Tișe, mesaj emoționant după derby-ul CFR Cluj – U Cluj: „Nu a fost doar un meci. A fost o lecție pentru întreg orașul”
Derby-ul Clujului dintre CFR și Universitatea Cluj, disputat vineri seara, 7 februarie, a stârnit reacții puternice nu doar în rândul suporterilor, ci și la nivelul administrației locale. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis un mesaj amplu și profund, în care a descris confruntarea drept mai mult decât un simplu meci de fotbal: o adevărată declarație de identitate a orașului.
În mesajul său, Alin Tișe a subliniat că derby-ul clujean a depășit limitele sportului, devenind un simbol al spiritului local. Oficialul a vorbit despre tribune aproape pline, despre un oraș care „și-a ținut respirația” și despre o confruntare intensă, dar lucidă, în care rivalitatea nu a distrus, ci a unit.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Bătaie la finalul meciului CFR Cluj-U Cluj. Antrenorul U Cluj Bergodi a sărit la gâtul lui Cordea, care a fost eliminat:„Nu l-am înjurat pe Bergodi”
„U și CFR, rivale prin istorie, frați prin oraș”, a transmis Tișe, evidențiind ideea că duelul dintre cele două echipe a fost unul al pasiunii, al orgoliului și al respectului reciproc. În viziunea sa, meciul a fost „cât un campionat”, dar și „cât o comunitate care știe să se certe cu pasiune și să se respecte cu eleganță”.
Respectul, adevărata victorie a derby-ului clujean
Deși nu a ignorat existența unor incidente extra-fotbalistice, președintele CJ Cluj a ales să pună accentul pe ceea ce a considerat esențial: respectul. Respectul pentru joc, pentru istorie și pentru oraș. Într-o lume dominată de excese, Clujul a demonstrat, spune Tișe, că se poate trăi intens rivalitatea fără a depăși limitele.
Pe teren, confruntarea a fost descrisă ca o luptă între idei, școli și caractere, iar în tribune, „două culori diferite au bătut în același ritm: ritmul Clujului”. O imagine rară, care a arătat că fotbalul poate fi un factor de coeziune, nu doar de divizare.
„Clujul s-a privit în oglindă și a zâmbit”
În finalul mesajului, Alin Tișe a numit derby-ul o adevărată lecție: de organizare, de cultură sportivă și de comunitate. Un motiv în plus pentru care Clujul este, în opinia sa, un oraș admirat, urmat și, uneori, invidiat, nu doar în România, ci și dincolo de granițe.
CITEȘTE ȘI: CFR Cluj câștigă derby-ul orașului! Victorie 3-2 în fața lui „U” și a șaptea victorie la rând pentru echipa lui Pancu în SuperLiga!
„Aseară, Clujul n-a jucat doar fotbal. Aseară, Clujul s-a privit în oglindă și a zâmbit”, a concluzionat Tișe mesajul său.
Mesajul integral al președintelui consiliului județean Cluj:
„Ce spectacol! Ce minune! Ce Cluj
A fost aseară un meci de fotbal CFR - U Cluj mai mult decât un meci. A fost o mărturisire.
Nu doresc intenționat să-mi amintesc momentele extra-fotbalistice sau de comportament, incidente și alte asemenea.
Meciul a fost o declarație de identitate spusă cu tribunele aproape pline, cu inimile aprinse și cu orașul ținându-și respirația.
U și CFR, rivale prin istorie, frați prin oraș, s-au întâlnit nu doar pe un teren de fotbal, ci într-un moment rar, în care competiția nu a distrus, ci a ridicat. Un meci cât un campionat, da! Dar și cât o comunitate care știe să se certe cu pasiune și să se respecte cu eleganță. Un meci cât o stare de spirit: intens, lucid, orgolios, viu.
Un meci cât o lumină care a aprins Clujul din temelii și l-a arătat lumii așa cum este el cu adevărat.
A fost fotbal de calitate, fotbal curajos, fotbal care nu se ascunde. A fost zgomot și tăcere, explozie și calcul, instinct și inteligență.
A fost o confruntare în care nimeni nu a cerșit victoria, ci a luptat pentru ea. Pe gazon s-au întâlnit idei, școli, caractere. În tribune, două culori diferite au bătut în același ritm: ritmul Clujului.
Și, poate, asta a fost cea mai mare victorie - în final: respectul. Respectul, dincolo de incidentele existente, pentru joc, pentru istorie, pentru oraș.
Într-o lume a exceselor, Clujul a arătat că se poate arde intens, cu limite, fără să te pierzi, că poți fi rival fără să fii dușman, că poți câștiga chiar și atunci când scorul nu te avantajează.
Acesta nu a fost doar un derby. A fost o lecție.
De organizare. De cultură sportivă. De comunitate.
Un motiv pentru care Clujul este primul la atât de multe capitole. Un motiv pentru care suntem admirați, urmați, copiați sau, uneori, invidiați.
Un motiv pentru care numele acestui oraș se rostește cu respect nu doar în România, ci și dincolo de granițe.
Aseară, Clujul n-a jucat doar fotbal.
Aseară, Clujul s-a privit în oglindă și a zâmbit.
10 Comentarii