EXCLUSIV. Top Licee BAC Cluj 2026: Care sunt liceele din Cluj care au obținut cele mai bune rezultate la examenul de Bacalaureat. Racoviță și Avram conduc
Top Licee BAC Cluj 2026. Care sunt liceele din Cluj ai căror elevi au obținut cele mai bune rezultate la examenul de Bacalaureat
Rezultatele examenului de Bacalaureat 2026 au fost publicate astăzi, iar Știri de Cluj prezintă, în exclusivitate, clasamentul liceelor din județul Cluj care au obținut cele mai mari medii la examenul maturității.
În sesiunea iunie-iulie 2026, la nivelul județului Cluj s-au înscris 4.405 candidați, dintre care 4.017 provin din promoția curentă, iar 388 din seriile anterioare. Cei mai mulți dintre candidați, 3.064, provin din unități de învățământ din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce 1.341 sunt din celelalte localități ale județului.
Județul Cluj confirmă și în acest an statutul de unul dintre cele mai performante din România la examenul de Bacalaureat. Patru absolvenți au obținut media 10, dintre care trei sunt elevi ai Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, iar al patrulea este absolvent al Liceului Teoretic „Pavel Dan” din Câmpia Turzii.
Deși Avram Iancu domină clasamentul individual al celor mai bune rezultate, cu trei medii de 10 și alți elevi care au obținut medii de peste 9,95, în clasamentul liceelor după media generală Colegiul Național „Emil Racoviță” ocupă primul loc, cu o medie impresionantă de 9,49. Diferența este explicată de faptul că acest clasament ia în calcul media tuturor candidaților fiecărui liceu, nu doar rezultatele de vârf.
Pe locul al doilea se clasează Liceul Teoretic „Avram Iancu”, cu media 9,468, la o diferență foarte mică de lider, iar podiumul este completat de Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, cu media 9,25.
În primele cinci poziții se regăsesc și Liceul Unitarian „János Zsigmond”, cu media 9,16, respectiv Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, cu media 9,14.
Pragul mediei 9 a fost depășit și de Liceul Teoretic „ELF”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, confirmând încă o dată nivelul ridicat al liceelor de elită din Cluj.
TOP licee după media la Bacalaureat 2026 – județul Cluj
Locul 1. Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca – 9,49
Locul 2. Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca – 9.47 (9,468)
Locul 3. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca – 9,25
Locul 4. Liceul Unitarian „János Zsigmond” Cluj-Napoca – 9,16
Locul 5. Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca – 9,14
Locul 6. Liceul Teoretic „ELF” Cluj-Napoca – 9.08 (9,079)
Locul 7. Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Cluj-Napoca – 9,07
Locul 8. Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca – 9,06
Locul 9. Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca – 8,82
Locul 10. Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca – 8,74
Locul 11. Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda – 8,73
Locul 12. Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca – 8,66
Locul 13. Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca – 8,51
Locul 14. Colegiul Economic „Iulian Pop” Cluj-Napoca – 8,46
Performanțele din acest an reconfirmă reputația Clujului ca unul dintre cele mai puternice centre educaționale din România. Atât în clasamentul mediilor generale ale liceelor, cât și în topul rezultatelor individuale, instituțiile de învățământ din Cluj-Napoca continuă să domine ierarhiile, iar concurența dintre liceele de elită rămâne una extrem de strânsă.
Rezultatele afișate astăzi sunt cele înainte de soluționarea contestațiilor. Candidații pot vizualiza lucrările și depune contestații în perioada 8-9 iulie, iar rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi publicate în 13 iulie.
Clasamentul realizat de Știri de Cluj se bazează pe mediile obținute de absolvenții liceelor la examenul de Bacalaureat 2026, pe baza datelor centralizate până la această oră.
1 Comentariu