Este acesta cartierul uitat al Clujului? Mirosuri insuportabile, gropi și lipsă de canalizare într-o zonă care putea fi noul cartier de lux

Mirosuri greu de suportat și drumuri ca după bombardament în Sopor. Locuitorii acuză nepăsarea autorităților: „Ne plimbăm între instituții de ani de zile”

Locuitorii din cartierul Sopor, una dintre zonele aflate în plină dezvoltare pe hârtie ale Clujului, reclamă de ani buni probleme grave de infrastructură și mediu. O sesizare recentă trimisă autorităților locale readuce în atenție situația dificilă din zonă: mirosuri persistente de gunoi, drumuri impracticabile și lipsa utilităților de bază.

Potrivit sesizării, în cartierul Sopor – în special în zona străzilor Gheorgheni și Colonia Sopor – se simt periodic, timp de câteva minute, mirosuri puternice și neplăcute, asemănătoare celor provenite de la gunoaie. Locuitorii susțin că fenomenul se repetă frecvent și că, în ultimii doi ani, situația pare să se fi intensificat.

„Am făcut sesizări repetate, dar am fost trimisă de la o instituție la alta, pentru ca în final să ajung din nou la Primăria Cluj-Napoca”, se arată în mesaj. Oamenii reclamă lipsa unei instituții care să își asume clar responsabilitatea și spun că problema este tratată cu superficialitate.

Drumuri pline de gropi și noroi, într-o zonă care plătește impozite ca în oraș

Nemulțumirile nu se opresc la problema mirosurilor. Locuitorii din Sopor atrag atenția asupra stării dezastruoase a drumurilor, care arată mai degrabă ca niște drumuri de țară decât ca străzi dintr-un municipiu de rang european.

Drumul dinspre Vorhanci, în zona unde ar urma să fie amenajat bazinul olimpic „David Popovici”, este descris ca fiind plin de gropi, noroi și porțiuni greu practicabile. Șoferii spun că sunt nevoiți să „sară din groapă în groapă”, iar pe vreme ploioasă mașinile ajung să patineze.

Lipsa canalizării și infrastructură precară: „Zona e mai uitată decât multe sate”

Sesizarea scoate la iveală și o problemă majoră: lipsa unei canalizări de oraș în unele zone din Sopor. Deși locuitorii plătesc impozite similare cu cei din cartierele centrale, condițiile sunt incomparabile.

„E mai uitată zona asta decât multe sate”, spune autoarea sesizării, care reclamă și neîngrijirea spațiilor verzi din apropiere. Valea din zonă, plină de sălcii, ar fi lăsată de izbeliște, din lipsă de fonduri pentru întreținere.

Comentarii Facebook