Escroc prins de polițiști la Cluj. Înșela oamenii prin ”Metoda Rabla”



Un bărbat a fost prins de polițiștii clujeni, acesta fiind suspectat că ar fi înşelat o persoană prin metoda “Rabla”.

Potrivit polițiștilor, la data de 29 iulie, în urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti, unitatea de parchet competentă a dispus efectuarea urmăririi penale in personam faţă de un bărbat de 26 de ani pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

La jumătatea lunii ianuarie, bărbatul ar fi postat un anunţ, indicând faptul că doreşte să cumpere autoturisme vechi, pretabile la programul “Rabla”.

Astfel, acesta ar fi indus în eroare o persoana căreia i s-ar fi prezentat ca fiind reprezentantul unei societăţii comerciale, invocând că ar fi interesat să cumpere autoturismul acestuia cu 3.800 de lei. Acesta i-a solicitat persoanei vătămate să-i trensfere 150 lei, într-un cont indicat, pentru îndeplinirea formalităţilor de achiziţionare.

Bărbatul este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de “înşelăciune”, faptă prevăzută de Codul penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Comentarii Facebook