Emil Boc a fost ales președinte al Asociației Municipiilor din Regiunea de Nord - Vest- FOTO
Primarul Clujului, Emil Boc, a fost ales în funcția de președinte de către primarii din regiunea de Nord - Vest a României.
Marți după-amiaza a fost înființată Sucursala de Nord-Vest a AMR - Asociația Municipiilor din România. ”Le mulțumesc colegilor primari pentru prezența lor la Cluj și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o prin desemnarea în funcția de președinte al acestei structuri regionale, alături de dl. Ovidiu Crețu, primar al municipiului Bistrița, desemnat Vicepreședinte”, a declarat primarul Emil Boc.
Întrunirea Primarilor de Municipii din Regiunea Nord-Vest a fost găzduită de Primăria Cluj-Napoca și a adus la aceeași masă 14 primari de municipii, alături de conducerea AMR de la nivel național.
Tema principală a întâlnirii a fost constituirea Sucursalei de Nord-Vest a AMR, iar în acest cadru au fost discutate problemele întâmpinate de municipii în acest moment, modalitățile de rezolvare, schimburi de bune practici în diferite domenii.
Municipiile din România înglobează peste 10 milioane de locuitori, astfel că - și numai din această perspectivă - colaborarea între primarii acestor orașe, indiferent de culoare politică, este esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților noastre.
Lista participanților la Întrunirea Primarilor de Municipii din Regiunea Nord-Vest, 23 august 2016, Cluj-Napoca:
Președinte AMR - Robert Negoiță, Primarul Sectorului 3 al Municipiului București
Primarul Municipiului Oradea – Ilie Bolojan
Primarul Municipiului Beiuș – Petru Mlendea
Primarul Municipiului Marghita – reprezentat de Viceprimarul Ioan Lazăr
Primarul Municipiului Salonta – Laszlo Torok
Primarul Municipiului Bistrița – Ovidiu Teodor Crețu
Primarul Municipiului Cluj-Napoca – Emil Boc
Viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca - Horváth Anna
Viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca - Dan Tarcea
Primarul Municipiului Câmpia Turzii – Dorin Lojigan
Primarul Municipiului Dej – Costan Morar
Primarul Municipiului Gherla – Neselean Ioan
Primarul Municipiului Turda – Cristian Matei
Primarul Municipiului Baia Mare – Marinel Rob
Primarul Municipiului Carei – Eugen Covacs
Primarul Municipiului Zalău – Ionel Ciunt
Director General al AMR – Constantin Mitache
Director Dezvoltare Municipală AMR - Aurel Simionescu
24 Comentarii