Elevii care au luat media 10 la Evaluare Națională și Bacalaureat primesc bani de la Guvern. Ce sume li se acordă



Guvernul a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a și la examenul național de Bacalaureat din acest an vor primi premii în bani.

Astfel, conform unei hotărâri adoptate miercuri, 9 august, de Executiv, sumele acordate sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2017.

În urma acestei hotărâri, de stimulentele financiare vor beneficia 137 de absolvenți de clasa a XII-a, care au încheiat cu media generală 10 examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, respectiv 497 de absolvenți de clasa a VIII-a, care au finalizat Evaluarea Națională cu media 10.


Comentarii Facebook