Elevi clujeni PREMIAȚI pentru că au creat o aplicație care deschide ușa: Nu mai ai nevoie de chei

 

Un grup de elevi clujeni, din Turda, a creat aplicația ”Lockee” care deschide ușa și nu mai ai nevoie de chei. 

 

Elevii de la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazu” Turda au fost premiată cu 10.000 de lei, în cadrul programului de mentorat şi educaţie practică ”Descoperă-ţi pasiunea în IT”, creat de Asociaţia For IT Cluj-Napoca.

 

Am încercat să schimbăm felul în care funcţionează cheia clasică. Printr-o aplicaţie pe telefoanele cu sistemul Android sau printr-un portal web reuşim să închidem sau să deschidem uşa. Ideea noastră prevede, pe lângă aplicaţie, şi un dispozitiv ataşat de uşă, care va deschide sau închide uşa printr-o simplă apăsare de buton pe ecranul unui telefon mobil. Cu ajutorul acestei aplicaţii nu mai este nevoie de cheie şi se poate da permisiunea unei persoane ca să intre în casă, la musafiri sau la chiriaşi. Beneficiarul aplicaţiei noastre nu mai trebuie să poarte cheia de la casă la el, ci doar să aibă telefonul”, a declarat Dănuţ Miron, elev în clasa a XII-a.

 

Pe ușă, proprietarul trebuie amplasat și un dispozitiv în valoare de 200 de lei, care acționează yala de la ușă.

 

Pe locul doi la acest concurs s-au clasat elevii de la Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca, care au realizat o aplicaţia ”VOMPI” (Voice of Modern People), prin care se va putea vota.

 

Am identificat o problemă a societăţii româneşti legată de votul din diaspora şi am considerat că este nevoie de un astfel de sistem de vot care să ajute alegătorii să voteze de acasă. O persoană care are dreptul să voteze, în ziua votului va primi coduri de securitate de la administratorul sistemului, se va identifica şi va putea vota. Este o securitate asigurată pe trei nivele. Am vrut prin această aplicaţie să înlocuim mersul la secţia de votare şi statul la coadă, cu statul acasă la calculator şi votarea printr-un click”, a spus Daniel Pop, elev în clasa a XI-a, conform Mediafax.

 

Realizatorii cred că pe aplicație s-ar putea vata, dacă în secția de vot ar fi pus un laptop. Alegătorului i s-ar putea scana amprenta, ar introduce datele, CNP-ul, şi ”ar vota printr-o apăsare de deget”, a mai spus Kovacs.

Comentarii Facebook