Elev de clasa a 9-a, diagnosticat cu meningită! Băiatul a fost internat la un spital din Cluj-Napoca


Un elev de clasa a 9-a din Baia Mare a fost diagnosticat cu meningită. Adolescentul a fost transportat la Cluj-Napoca, fiind internat la pediatrie 1.

Momentan, adolescentul se află în stare stabilă, însă colegii, familia și reprezntanții școlii la care învață fac apel la donare de sânge, pe rețelele de socializare.

„Elevul nostru din clasa a IX-a, xxxx xxxxxx diagnosticat cu meningită, are mare nevoie de ajutorul nostru. Vă rugăm să donați de urgență sânge, indiferent de grupă, la orice centru de transfuzii din țară, cu mențiunea: pentru Span Casian, pacient la Spitalul Clinic Pediatrie I, Cluj-Napoca”, au scris reprezentanții instituției de învățământ pe pagina lor.

Între timp în toate şcolile din municipiul Baia Mare a fost organizată o acţiune de dezinfecţie, iar elevii sunt nevoiți să treacă prin triaj epidemiologic. Elevul diagnosticat cu meningită a participat recent la Balul Bobocilor, alături de alți 1000 de colegi, potrivit 2mnews.ro.

Meningita este o inflamație a membranelor care înconjoară creierul și măduva spinării. 

Meningita meningococică, tipul de meningită cu care a fost diagonisticat elevul, este extrem de contagioasă. Rata de mortalitate este de până la 15% în rândul celor infectați, iar aproximativ 19% dintre cei vindecați pot rămâne cu un handicap pe termen lung.

Comentarii Facebook