După cai, porci mistreți și vulpi, Cluj-Napoca se mai laudă cu un „turist”. O văcuță a ieșit la plimbare, printre mașini, pe o stradă din oraș
În Cluj-Napoca, nu doar caii ies la păscut pe asfalt. Așadar, pe lângă porci mistreți, câini maidanezi sau căprioare, iată că și o văcuță s-a pierdut pe o uliță a urbei.
A fost găsită pe strada Piersicului, paralelă cu Maramureșului. O trecătoare cu suflet mare, plină de empatie, a prins văcuța și a condus-o pe un teren deschis, unde a legat-o de un copac, înainte să fie lovită de vreo mașină.
„O vacă se plimbă pe strada Piersicului. Am prins-o și am condus-o pe Ionel Teodoreanu pe acel teren deschis. Am legat-o de un copac”, a scris femeia.
Deși adorabilă, vaca putea să prezinte un risc real pentru traficul din zonă, mai ales dacă se găsea un șofer teribilist care să nu respecte limita de viteză din oraș.

1 Comentariu