Dublu autoaccident la Vâlcele și la Feleacu. Unul a intrat în parapet și altul s-a dat peste cap - FOTO


Pompierii clujeni au intervenit vineri după-amiaza la un accident care a avut loc în Feleacu, iar la scurt timp s-au lovit alte mașini, în Vâlcele, la câțiva kilometri distanță.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertați cu privire la un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Cluj-Napoca spre localitatea Feleacu.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism avariat și ocupanții ieșiți din acesta. 

WhatsApp Image 2023-06-16 at 18.03.44.jpeg

O persoană a fost consultată de către echipajul SAJ fără a fi transportată la spital.

În timpul intervenției forțele au fost anunțate de participanții la trafic că mai există un accident rutier în apropiere de localitatea Vâlcele, unde au considerat că sunt persoane care necesită ajutor.

Pompierii s-au deplasat la locul indicat unde au găsit un autoturism răsturnat pe plafon și ocupanții ieșiți din acesta. Aceștia au refuzat consultul medical.

WhatsApp Image 2023-06-16 at 18.03.45.jpeg

Comentarii Facebook