Două familii se mută într-o nouă locuinţă Habitat Cluj


Două familii vor ocupa două locuinţe de pe strada Nădăşel, Cluj-Napoca, realizate de Habitat pentru Umanitate.

Selecţia s-a făcut în perioada 21 mai - 10 iulie, în funcţie de trei criterii: nevoia şi urgenţa unei locuinţe, disponibilitatea de a voluntaria şi existenţa unui venit din care să poată plăti ratele locuinţei.
 
Au intrat în selecţie familiile care au finalizat numărul de ore de muncă voluntară - 50 de ore în cazul familiilor monoparentale şi 100 de ore pentru familiile biparentale şi care au participt la cele două sesiuni prealabile de informare organizate de Habitat for Humanity Cluj. O altă condiţie obligatorie a reprezentat existenţa unui venit constant, încadrat între minim 1.300 şi maxim 2.200 lei pentru o familie cu trei membri.

Norocoșii sunt familiile Tomşa şi familia Bumb.

Ne simţim onoraţi să fim parte din comunitatea Habitat pentru că simţim şi ne identificăm cu această viziune, pentru că ne dorim ca din ceea ce noi am primit şi avem, vrem să punem la dispoziţia altora, să ştim că noi ca şi familie aducem o schimbare în bine în viaţa altora, prin felul în care ne raportăm la ceilalţi şi prin sprijinul pe care îl oferim ori de câte ori este nevoie”, a spus Andreea Tomşa.
 
Ne-am îndreptat spre dumneavoastră - Habitat pentru Umanitate - familia celor aflaţi în nevoie, cărora le oferiţi linişte, bucurie şi Acasă! Ne bucurăm să facem parte din marea familie Habitat Cluj”, a și spus Bumb Sabina.
 
Cele două familii igienizează apartamentele în acest moment, urmând să se mute în cel mai scurt timp posibil.

Comentarii Facebook