Dosar penal pentru un clujean prins pe ATV fără permis. A ieșit la plimbare pe un drum județean fără să-i pese de consecințe

Un bărbat de 42 de ani din comuna Unguraș, județul Cluj, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un ATV pe drumul județean DJ 161D, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Incidentul s-a petrecut marți, 7 octombrie, în jurul orei 11:20, iar oamenii legii au întocmit pe numele său un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, faptă prevăzută de Codul Penal.

Amendă pentru un clujean care a ieșit cu un ATV la plimbare fără permis


Cazul a fost descoperit în cadrul unei acțiuni ample desfășurate de polițiștii din Dej, între orele 09:00 – 11:00 și 15:00 – 19:00, în mediul urban și rural. Scopul activităților a fost creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de disciplină rutieră.

Un clujean a bătut măr un bărbat în fața unui pub din Cluj și a încercat să scape de pedeapsă. Polițiștii l-au prins în alt județ și l-au arestat 


Pe durata acțiunii, polițiștii au legitimat 125 de persoane și au verificat 110 autovehicule. Au fost efectuate 50 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În total, au fost constatate patru infracțiuni – două pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și una pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, conform IPJ Cluj.

De asemenea, polițiștii au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei. Dintre acestea, 72 au fost pentru abateri la regimul circulației rutiere, conform OUG 195/2002, iar patru pentru încălcarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. Ca măsuri complementare, au fost reținute cinci permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Polițiștii clujeni au derulat o acțiune pentru a reduce infracțiunile de violență și furturile din buzunare


În paralel, oamenii legii au derulat activități preventive, vizând reducerea infracțiunilor cu violență și a furturilor din buzunare, locuințe și genți. Au fost verificate patru autovehicule pe linia migrației ilegale și cinci localuri publice. Doi paznici au fost instruiți în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor.

Polițiștii din Dej transmit că acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, urmărind identificarea celor care încalcă legea și menținerea siguranței rutiere în comunitățile din zona rurală.

Comentarii Facebook