Donezi sânge și primești un bilet de o zi la Untold și Neversea 2021. Cum se procedează? - VIDEO


Caravana Blood Network îți oferă posibilitatea de primi un bilet de o zi la Untold și Neversea 2021, dar și să faci o faptă care va ajuta pacienții din spitale. Din 6 august și până în 13 septembrie se poate dona în mai multe centre de transfuzii din toată țara, dar numai în weekendurile anunțate se dau bilete de o zi. În rest se acordă vouchere valorice, cu care se pot cumpăra abonamente la festival.

Suntem în al șaselea an de campanie și am considerat că este nevoie de sânge. E un an cu totul și cu totul altfel decât ne așteptam, dar am primit semnale din toate părțile că este o mare nevoie de sânge și în acest an și ne-am adaptat campania la condițiile pe care le avem și le știm cu toții.

Caravana continuă și în acest an, dar într-o altă formă, tocmai ca o măsură de siguranță pentru oamenii care vin și donează. Am ales să nu mai facem caravana mobilă în centrul orașelor unde mergeam. Acum suntem la centrul de transfuzii și așa se va derula campania în toate cele zece orașe din acest an. Oamenii ca să vină la centru trebuie să facă o programare telefonică, o altă măsură de siguranță pe care am luat-o în calcul pentru a nu se mai crea cozile pe care le știam în anii precedenți. Oamenii vin în baza programării la un interval de aproximativ 20 de minute și vor lua un bilet de o zi la Untold sau la Neversea, pentru ediția din 2021, dacă vor dona sânge în weekenduri în cele zece orașe, care sunt și pe Untold.com și pe Neversea.com.

Din opt august și până în 13 septembrie, oamenii pot dona și în cursul săptămânii, de luni și până vineri, la oricare centru de transfuzii din țară. Dacă vor face acest lucru vor primi automat un voucher valoric pe care îl vor putea folosi pentru achiziția unui abonament fie pentru Untold, fi pentru Neversea. 

Noi sperăm să fie un mare număr de donatori pentru că este o mare nevoie de sânge. Îi rugăm pe cei care pot dona să vină, pentru că oricum vara erau mai puțini donatori, dar în acest an este o oarecare reticență și o oarecare frică de a ne deplasa în spitale, dar am luat toate măsurile pentru ca această donare să fie în siguranță”, a spus Edy Chereji, directorul de comunicare și marketing la UNTOLD și NEVERSEA.

Cele zece puncte unde se poate dona în weekenduri sunt:

Între 6 și 7 august, programează-te pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Cluj Napoca din zilele de 8 și 9 august.

Între 11-14 august, programează-te pentru donare sânge la Centrul de transfuzii București din zilele de 15 și 16 august.

Între 18-21 august, programează-te pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Timișoara și Craiova din zilele de 22 și 23 august.

Între 25-28 august, programează-te pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Oradea și Târgu Mureș din zilele de 29 și 30 august.

Între 1- 4 septembrie, programează-te pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Brașov si Ploiești din zilele de 5 și 6 septembrie.

Între 8 -11 septembrie, programează-te pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Sibiu, Iasi și București din zilele de 12 și 13 septembrie.

Donarea de sânge în cadrul caravanei Blood Network se face doar prin programare telefonică la 0730.073.940, în intervalul 10:00 – 16:00, de luni până vineri.


Comentarii Facebook