Distrugeri reclamate într-un parc din Cluj! Un locuitor acuză că mai multe persoane smulg bucăți din materialul geotextil pentru a căuta râme
Un clujean reclamă că mai multe persoane rup materialul geotextil montat în apropierea aleilor pentru a căuta râme, pe care ulterior folosesc drept momeală pentru pescuit. Acest incident s-a petrecut în Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca, în zona celor două lacuri, potrivit acestuia.
Clujeanul care a semnalat situația susține că a fost martor la un astfel de episod chiar ieri.
Unul dintre indivizi ar fi ridicat și deteriorat cel puțin 3-4 metri pătrați de geotextil din zona lacurilor, afectând astfel și spațiul verde din apropiere.
„În Parcul Feroviarilor, în zona lacurilor, mai mulți tineri distrug geotextilul amenajat în apropierea acestora, în căutare de râme pentru pescuit. Am fost martor ieri la un astfel de incident, când o persoană a ridicat și a deteriorat cel puțin 3–4 metri pătrați de geotextil aflat lângă alei, afectând astfel amenajarea și spațiul verde din zonă. Iar lucrurile nu s-au oprit aici: după ce au scos râmele, au început să pescuiască într-unul dintre lacuri. Pentru a găsi momeală, distrug amenajările parcului, fără să țină cont de munca și investițiile făcute pentru întreținerea acestuia", spune acesta.
Acesta consideră că situația ar trebui monitorizată mai atent și propune intensificarea patrulelor Poliției Locale în parc sau instalarea unor camere de supraveghere suplimentare, pentru a preveni astfel de comportamente.
„Consider că este necesară intensificarea patrulelor Poliției Locale în zona lacurilor și analizarea posibilității instalării unor camere de supraveghere suplimentare. Astfel de comportamente nu ar trebui tolerate, iar cei care deteriorează amenajările publice ar trebui identificați și trași la răspundere.”, a relatat clujeanul", consideră cetățeanul., consideră cetățeanul.
0 Comentarii